Calendarul înscrierii în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2026–2027, în consultare publică

0
Publicat:

Ministerul Educației și Cercetării a lansat în consultare publică proiectul calendarului pentru înscrierea copiilor în învățământul primar, în anul școlar 2026–2027. Potrivit documentului, părinții copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august 2026 inclusiv au obligația de a-i înscrie în clasa pregătitoare.

Calendarul înscrierii în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2026–2027. FOTO: Arhivă

Conform propunerii, perioada destinată depunerii solicitărilor, evaluării copiilor și eliberării recomandărilor este 16–30 martie 2026. Forma finală a calendarului va fi aprobată după analizarea observațiilor primite în cadrul consultării publice, precum și după ședința Comisiei de Dialog Social (CDS) de la nivelul Ministerului Educației și Cercetării.

Copiii care împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2026 inclusiv pot fi înscriși în clasa pregătitoare doar în baza unei recomandări, dacă nivelul lor de dezvoltare este considerat corespunzător. Pentru copiii care frecventează grădinița, recomandarea este eliberată de unitatea de învățământ preșcolar, la solicitarea părinților. În cazul copiilor care nu au frecventat grădinița sau care s-au întors din străinătate, evaluarea este realizată de CJRAE sau CMBRAE.

Părinții care nu optează pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare sau ai căror copii nu au un nivel de dezvoltare adecvat vor fi consiliați în vederea înscrierii acestora la grădiniță, în grupa mare.

Calendarul înscrierii în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2026-2027

Pregătirea înscrierii în învățământul primar

12 martie 2026: Afișarea circumscripțiilor școlare și a planului de școlarizare propus, respectiv numărul de clase pregătitoare alocate, la fiecare unitate de învățământ, inclusiv pe site-ul acesteia, dacă există, și pe site-ul inspectoratului școlar.

În perioada 31 martie - 6 mai 2026 

Completarea cererilor-tip de înscriere de către părinți/reprezentanți legali, online sau la școala la care solicită înscrierea copiilor; Depunerea/transmiterea cererilor-tip de înscriere la școală la care se solicită înscrierea copiilor; Validarea fișelor de înscriere generate de aplicația informatică.

6 mai - 11 mai 2026 - Prima etapă de înscriere în învățământul primar

În această perioadă are loc procesarea de către Comisia națională de înscriere a copiilor în învățământul primar a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicației informatice și repartizarea copiilor la școala de circumscripție.

13 mai – 20 mai 2026

Procesarea la nivelul unităților de învățământ, pe baza informațiilor din cererile-tip de înscriere și din documentele depuse /transmise de părinți /tutori legal instituiți /reprezentanți legali, a cererilor prin care se solicită înscrierea la o altă unitate de învățământ decât la școala de circumscripție, pe locurile rămase libere.

21 mai 2026: Afișarea în unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului școlar a candidaților înmatriculați și a numărului de locuri rămase libere.

22 mai 2026: A doua etapă de înscriere în învățământul primar

Comunicarea, prin afișare la unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului școlar, a procedurii specifice de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, elaborată de inspectoratul școlar.

25 mai - 29 mai 2026

Depunerea /transmiterea cererii-tip de înscriere la secretariatul unității de învățământ aflate pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate pentru etapa a doua de către părinții copiilor care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă.

2 iunie - 8 iunie 2026

Validarea cererilor-tip de înscriere la unitatea de învățământ aflată pe prima poziție în opțiunile privind înscrierea copiilor.

9 iunie - 15 iunie 2026

Procesarea la nivelul unităților de învățământ a cererilor-tip de înscriere depuse de părinți /tutori legal instituiți/reprezentanți legali, aplicând procedura specifică elaborată de inspectoratul școlar, pe baza criteriilor generale și a celor specifice de departajare, în limita locurilor disponibile; Completarea în aplicația informatică a datelor din cererile-tip de înscriere pentru candidații înscriși în această etapă.

16 iunie 2026: Afișarea la fiecare unitate de învățământ a listelor finale ale copiilor înscriși în clasa pregătitoare.

01 - 04 septembrie 2026

Centralizarea și soluționarea de către inspectoratul școlar a cererilor părinților / tutorilor legal instituiți / reprezentanților legali ai copiilor care nu au fost încă înscriși la o unitate de învățământ. Soluționarea de către inspectoratul școlar a oricărei alte situații referitoare la înscrierea în învățământul primar, având în vedere, cu prioritate, interesul superior al copilului.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie