Bacalaureat 2024: 11 elevi eliminați pentru fraudă, la proba scrisă la Limba și literatura română

0
Publicat:

Mai mulți liceeni au fost eliminați luni, 1 iulie, pentru fraudă din examenul de Bacalaureat 2024. În Vâlcea, opt elevi au fost prinși în timp ce încercau să copieze, conform reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea.

Un alt caz de fraudă a avut loc la Giurgiu. Foto: Arhivă

Cei care sunt surprinși în timp ce copiază nu mai pot participa la următoarele două sesiuni ale examenului maturității. 

Conform purtătorului de cuvânt al ISJ Vâlcea, la proba la Română s-au înscris iniţial 2.386 de candidaţi, dintre care 39 nu au spus „prezent”. În total, la sesiunea de vară a examenului de Bacalaureat s-au înscris 2.500 de absolvenți de clasa a XII-a, dintre care 302 sunt din seriile anterioare. 

Un alt caz de fraudă a avut loc la Giurgiu, unde un licean a introdus în sala de examen dispozitive interzise.

  „Conform datelor înregistrate şi transmise de unităţile şcolare cu nivel liceal din judeţul Giurgiu, 1126 de candidaţi, respectiv 200 din serii anterioare, 926 din seria curentă s-au înscris pentru a susţine probele examenului de bacalaureat din acest an, integral sau parţial, în funcţie de rezultatele obţinute în sesiunile anterioare şi recunoscute ca atare, în 6 centre de examen organizate în judeţul Giurgiu. Probele scrise la prima sesiune a examenului naţional de bacalaureat au început luni, 1 iulie 2024, la disciplina de examen limba şi literatura română unde sunt înscrişi 1010 candidaţi. Dintre aceştia un candidat a fost eliminat pentru introducerea în sala de examen a dispozitivelor interzise, iar 13 au absentat. Alţi trei elevi au susţinut examenul în condiţii speciale pentru egalizarea de şanse”, a transmis luni purtătoarea de cuvânt a ISJ Giurgiu, Georgeta Stănescu, conform Agerpres. 

Și în Prahova a fost eliminat din examen un candidat, care face parte din seria anterioară, după ce a fost văzut de cadrul didactic supraveghetor în timp ce pășea în sală cu căști, conform Observatorul Prahovean.

Potrivit Ziarului Unirea, un elev a fost scos din examen pentru tentativă de fraudă.

Mai multe pentru tine:
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată