Au fost publicate rezultatele testărilor PISA pentru adulți: La nivel global o cincime din totalul participanților sunt analfabeți funcțional

0
Publicat:

La nivel internațional, competențele adulților în ceea ce privește alfabetizarea, alfabetizarea numerică și capacitatea de rezolvare a problemelor au stagnat sau chiar au scăzut, arată Studiul privind Competențele Adulților 2023, publicat de OCDE. Situația este cu atât mai gravă cu cât aceste competențe sunt esențiale în era tehnologiei în care ne aflăm, dar nu numai. Aceste abilități ne sunt extrem de folositoare inclusiv în viața socială și politică.  

La anul, România va adera la programul „Pisa pentru adulți”. Arhivă

Ce este Programul pentru evaluarea internațională a competențelor adulților

Programul pentru evaluarea internațională a competențelor adulților (PIAAC) este organizat o dată la zece ani de către Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). PIAAC reprezintă un studiu care evaluează competențele existente în piața muncii în rândul populației adulte. În cadrul acestei testări se evaluează capacitatea adulților de a citi, de a calcula și de a rezolva probleme.

Programul a avut până acum două module. În primul ciclu au fost trei runde de colectare a datelor, în perioada 2011-2018. În 2018 a început cel de-al doilea modul al sondajului, rezultatele fiind publicate recent. Care este scopul acestei testări? Datele colectate, spun specialiștii, sunt de un real ajutor pentru  dezvoltarea economică viitoare a țărilor participante.

În cadrul cercetării s-au analizat rezultatele a 160.000 de participanți din 31 de țări. Aceste rezultate se reflectă în punctaje pe o scară de la 0 la 500 de puncte în cele trei domenii – alfabetizare, alfabetizare numerică și soluționare adaptivă a problemelor, scrie edupedu.ro. 

PISA pentru adulți, rezultate dezamăgitoare față de cele înregistrate acum 10 ani 

Analiza pleacă de la faptul că adulții cu competențe sporite au și șanse mai mari de angajare, de a obține satisfacție în viață, de implicare mai activă în viața publică și politică. Însă, potrivit studiului, se înregistrează o stagnare și chiar un declin în ceea ce privește nivelul competențelor de citire, comparativ cu situația de acum un deceniu: față de precedentul studiu, doar Finlanda și Danemarca au înregistrat îmbunătățiri semnificative în ceea ce privește alfabetizarea, dintre toate țările participante la ambele studii. Iar două țări central și est-europene — Lituania și Polonia – se numără printre cele cu cea mai mare scădere a punctajului, comparativ cu studiul din 2012.

În privința alfabetizării numerice, situația a rămas neschimbată în 12 țări, dar s-a înrăutățit în șapte. Țările cu cele mai bune rezultate în toate cele trei domenii ale evaluării sunt Finlanda, Japonia, Olanda, Norvegia și Suedia. Pe de altă parte, cu excepția Estoniei și Cehiei, toate celelalte țări central și est-europene participante au obținut rezultate sub media internațională în toate cele trei domenii – alfabetizare (citire), alfabetizare numerică și competențele de rezolvare adaptivă a problemelor. Reprezentanții OCDE au precizat că la nivel global o cincime din totalul participanților au obținut performanțe slabe, echivalente cu un analfabetism funcțional. 

PIAAC testează gândirea critică

Deși a fost invitată, România nu a participat până acum la această testare. Abia începând cu anul viitor ne vom număra și noi printre participanți. „E foarte bine că se întâmplă așa pentru că avem nevoie să obținem date relevante conectându-ne la surse de măsurare relevante. În acest caz, capacitatea adulților de a gândi critic, de a înțelege, de a interpreta informații este esențială”, a declarat pentru „Adevărul” Marian Staș, expert în educație. Specialistul se întreabă însă ce vom face după ce vom obține rezultatele. „Pentru că, până acum, în contextul experiențelor PISA nu s-a întâmplat nimic. Toată seria asta catastrofală de rezultate, care arată, de fapt, falimentul actualului sistem public al educației, nu a avut nici un efect”. 

Aceste teste sunt menite să verifice în ce măsură gândesc adulții. Contextul politic actual este doar una dintre situațiile în care ne putem regăsi și care ne cer să gândim, să judecăm, să  interpretăm, să filtrăm informațiile, să facem conexiuni, să venim cu argumente, să ne punem întrebări. „Într-un cuvânt ne cer să ne folosim creierul. Să nu uităm că somnul rațiunii naște monștri. Rațiunea cum o exersăm? Gândind critic”, continuă Marian Staș. 

De organizarea PIAAC în România se vor ocupa Ministerul Educației și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. Autoritățile vor desemna un centru național care să fie responsabil pentru implementarea PIAAC. În prezent, peste 40 de țări și teritorii participă la această evaluare internațională.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei