Alegerea de suflet a unei profesoare din Constanța: „Cum să-i las chiar în ultimul an?“

 O profesoară de matematică din Constanța a ales să înceapă anul școlar alături de elevii din clasa a XII-a,  cărora le este dirigintă, în ciuda unei oferte de muncă mai aproape de casă și cu un salariu mai mare. Deși ar fi vrut să scape de dificultățile create de navetă, profesoara din Constanța, Ioana-Steluţa Manea, a justificat printr-o postare pe rețeau socială Facebook, alegerea pe care a făcut-o și cât de multe lucruri a pus în balanță. Deși era mult mai simplu să aleagă postul aproape de casă, aceasta a ales să le fie alături elevilor săi și în ultimul an de liceu.

Oamenii o felicită prin intermediul comentariilor pentru alegerea ce nu ține cont de argumentele raționale. 

Redăm postarea integrală de pe Facebook a profesoarei Ioana-Steluţa Manea :

„Am fost la o răscruce de drumuri. Trebuia s-aleg între a rămâne-n continuare profesor la Techirghiol sau a profesa în oraș, aproape de casă, adică aș fi câștigat timp, lucru după care tânjesc de ani buni. O oportunitate venită total pe neașteptate, chiar înainte de 1 septembrie.

Toată vara m-am gândit cu groază că voi începe iar naveta, o navetă epuizantă, o navetă care mă-mpiedică să fac multe alte lucruri utile, trei ore și ceva dus-întors, uneori chiar patru ore, iar în iulie, primarul nostru a desființat două stații de autobuz 5-40, exact cele aproape de mine, adică și mai mult timp pe drum.

Firește, când am auzit propunerea mi-a venit să sar în sus de bucurie. „Scap de navetă!” - a fost primul gând.

Dar apoi mi-a apărut în minte clasa mea. Sunt dirigintă la a XII-a, iar pe câțiva dintre ei, vreo șapte-opt elevi, îi am dintr-a cincea, dintre care două fete ar fi putut dintr-a noua să fie la licee foarte bune din Constanța, dar au rămas la noi. O clasă de suflet, de care m-am atașat. Cum să-i las chiar în ultimul an?

Anul trecut, câțiva dintre ei mi-au scris scrisori, scrisori de mână, o elevă, care-a venit din Grecia pe când era-n gimnaziu, chiar a legat-o foarte frumos cu o fundă faină, părea o scrisoare de-acum 70 de ani, nu știu cum le-a venit ideea aceasta, scrisori în care-mi povesteau fragmente din viața lor, dar mai ales despre frământările lor. Copii care-au simțit că mult mai bine se exprimă-n scris, decât verbal. Una dintre elevele foarte bune, căreia îi dăruisem o agendă faină la finele clasei a X-a, sfătuind-o s-o facă jurnal, m-a rugat, după câtva timp, să-l citesc. M-am opus inițial, gândind că acel caiet e ca un templu al ei și n-ar fi normal ca eu să pătrund în interiorul lui. Dar a insistat, și-am descoperit astfel un suflet extrem de sensibil și pur, un talent într-ale scrierii, iar jurnalul îl vedea ca pe-o ființa vie, ca pe-un bun prieten căruia-i poate face mărturisiri.

Iubesc matematica, dar cel mai și cel mai mult iubesc materia dintr-a XII-a, iubesc integralele, legile de compoziție și polinoamele. Aș fi-n stare să predau și 10 ore pe zi numai materie la a XII-a. Cu tot sufletul. Dar fără navetă, fără presiuni, fără stres. Și, firește, să am auditoriu. Poate fi și-un singur elev, dar atât timp cât e interesat, merită.

Ei bine, a început zbuciumul lăuntric de zile-ntregi, nopți nedormite în care mă rugam să iau decizia bună, nopți în care analizam cele două variante. Era o luptă cruntă între rațiune și inimă. Rațiunea-mi spunea clar să aleg serviciul aproape de casă, aș fi luat microbuzul din apropierea blocului, nu să merg mult până-n stația lui 5-40 precum spre Techirghiol, aș fi mers 10 minute cu el, sau chiar mai puțin, și ajungeam la muncă fără niciun stres imens că aș întârzia. Plus c-aș fi avut un salariu mai mare.

Prietenii mei, care știu ce chin e pentru mine naveta, mi-au spus că nici n-ar trebui să stau pe gânduri, că nu pot rata o asemenea șansă. Mama-și dorește foarte mult să nu mai fac naveta, dar și ea, fost profesor foarte dedicat, simțind asemenea mie, m-a-ntrebat ce fac cu clasa mea, îi las chiar într-a 12-a?

Am încercat să găsim o formulă prin care să-mi păstrez clasa, de fapt să iau jumătate de normă în Techirghiol, deci să păstrez două clase, și-n rest în cealaltă școală. Dar, din păcate, nu s-a putut.

Inima mă conducea în ambele direcții. Spre clasa mea de-a XII-a și, firește, mă gândeam și la celelalte clase de care m-am atașat, fie de-a opta, fie de-a zecea, spre elevii cu care am o relație specială, precum ar fi Delia-n care mă regăsesc, căreia-i dădeam cărți să citească, ea iubind literatura, venea cu mine și la clasa a noua și-nțelegea perfect materia, ba chiar ieșea la tablă, dar și spre colegele de care m-am apropiat, ca să nu mai spun de curtea verde din fața liceului pe care o iubesc.

Însă, tot inima, nu doar rațiunea, îmi șoptea că trebuie s-aleg și-o schimbare-n viața mea.

Și totuși, vizualizându-mă-n celălalt loc, am simțit inima grea cu gândul la cei dintr-a XII-a. M-ar fi mustrat conștiința.

Nu știu dacă știți ce bucurie imensă e să predai integrale unor elevi cărora, în urmă cu ani, pe când erau într-a cincea și erau mici-mici și adorabili, tot tu le-ai predat puteri.

Iar eu am ales să trăim împreună această bucurie.”