„Doamnă, pe Brebenel nu-l spală nimeni la fund!”
0Bunicului meu îi este frică. Are 79 de ani şi se teme de moarte, aşa cum îmi este mie frică de viaţă. El nu are Dumnezeu şi, deci, nici viaţă de apoi, aşa că pentru el nu există nimic în afară de viaţa asta aspră în care a construit o casă, a avut o nevastă şi şi-a împrăştiat copiii care încotro. E împăcat, dar ţine la viaţă aşa cum e ea.
N-a mai rămas decât amintirea noastră din omul aprig care fuma cu degete noduroase şi ne spunea că suntem bezmetici. Nouă, nepoţilor.
Copiii lui erau fie leneşi, fie nepricepuţi, şi, de cele mai multe ori, săraci cu duhul. Bunica mea s-a dus în locul de care se teme atât tataie Gicu, înainte să ma nasc eu. Aşa că amintirile mele se leagă de un bătrân care îmi spunea să stau „frumos” şi să nu-l fac de ruşine. Ruşinea lui, a familiei, a numelui, de parcă am fi fost nişte lorzi.
Bunicul meu nu vorbeşte despre viaţa lui. Nimeni, de fapt, nu vorbeşte despre viaţa bunicului meu. Dar copil fiind, îl auzeam uneori vorbind agitat, într-o limbă străină care parcă se murdărise de română.
Nu ştiam de ce, nu ştiu nici acum prea multe, e suficient că mama mi-a explicat, mai demult, pe înţelesul meu că „venea din Indii”. Neam de ţigan, deci, bunicul meu nici nu a avut şi nici nu are cai, nu l-am văzut cu mustaţă (deşi, se pare că a avut, în tinereţe) şi nici nu locuieşte la cort.
Nu a mai putut merge în urmă cu câteva luni şi, în drumul până la toaleta din fundul curţii, s-a scăpat. El, omul mândru, a fost umilit de bătrâneţe şi de boală. Nimeni nu trebuia să afle. L-au lăsat picioarele. Târându-se, a pus apă în lighean şi s-a îmbăiat. Când au ajuns doctorii, bunicul meu era spălat, îmbrăcat cu costumul lui cel bun şi cu pălăria în cap. Efortul pe care îl făcuse, însă, i-ar fi putut aduce moartea.
„Doamnă”, i-a spus el doctoriţei, în timp ce era certat, „nu ştiu ce ai înţeles dumneata despre viaţă, dar pe Brebenel nu-l spală nimeni la fund!”.
Vă propunem, de-acum înainte, să faceţi o incursiune în trecut, fie printr-un comentariu pe adevarul.ro, în secţiunea “Poveşti cu bunici”, fie să ne trimiteţi textele voastre, însoţite de fotografii, la adresa de e-mail contact@adevarul.ro. Ne găsiţi şi pe pagina de Facebook "Poveşti cu bunici" , unde puteţi posta amintiri şi poze dragi. Cele mai frumoase istorii de la cititori şi bloggeri vor fi publicate şi în ediţia de print, şi pe adevarul.ro.
Citiţi mai multe poveşti cu bunici ale jurnaliştilor de la "Adevărul":
Tristeţea celui de-Al Doilea Război Mondial: de la Odessa la Munţii Tatra
O iubire cât o viaţă: Nelu şi Ana
Dilema bunicii:„Să te pup sau să te plesnesc?!“