Cum a pierdut CFR Călători în fața unui operator privat, la diferență de 1 ban, 13 trenuri Alstom Coradia cumpărate de statul român

0
Publicat:

CFR Călători a pierdut la o diferență de un ban în fața firmei Interregional Călători, patronată de afaceristul Iulian Gaga, licitația organizată de Autoritatea pentru Reformă Feroviară, prin Bursa Română de Mărfuri, privind alocarea a 13 trenuri electrice interregionale Alstom, achiziționate de statul român. Primele unități aferente acestui lot, pentru care România va achita 850 de milioane de lei, au început să sosească și vor fi predate operatorului privat. În timp ce conducerea ARF ridică din umeri, sindicaliștii pun sub semnul întrebării modul de derulare a licitației.

În martie 2022, Autoritatea pentru Reformă Feroviară semna contractul pentru primele 20 de rame electrice de lung parcurs, suplimentând comanda șase luni mai târziu cu încă 17 unități. Valoarea totală a înțelegerii este de 2,42 miliarde de lei (fără TVA), sumă care acoperă atât achiziția celor 37 de unități, cât și mentenanța acestora pentru o perioadă de 15 ani.

Potrivit ARF, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.370/2007, Începând cu 24 decembrie 2023, la nivelul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, Contractele de Servicii Publice (CSP) pentru transportul feroviar de călători se atribuie prin proceduri competitive. Altfel spus, în viziunea Autorității, trenurile nu pot fi atribuite direct operatorului de stat CFR Călători, ci trebuie acordate în urma unor proceduri competitive la care pot participa toți operatorii, inclusiv cei privați. Întregul pachet a fost împărțit în trei contracte (CSP), fiecare cu valabilitatea de 4 ani:

1.      CSP L1 – 12 rame (11+o rezervă)

2.      CSP L2 – 13 rame (12+o rezervă)

3.      CSP L3 – 12 rame  (11+o rezervă)

ARF a derulat procedurile prin intermediul Bursei Române de Mărfuri, iar unicul criteriu de atribuire l-a reprezentat valoarea compensației pe care statul urmează să o acorde pentru operarea trenurilor. Dacă la prima procedură (CSP L1) nu a existat niciun fel de problemă, CFR Călători reușind să își adjudece cele 12 trenuri cumpărate de stat, marea surpriză a venit odată cu procedura pentru al doilea Contract de Servicii Publice.

Derulată pe 14 decembrie 2024, procedura s-a soldat cu victoria companiei private Interregional Călători, care a reușit să surclaseze operatorul deținut de statul român la o diferență de 1 ban. Mai exact, Interregional Călători a pus pe masă o ofertă de compensație de 24,98 lei/tren-km, în timp ce CFR Călători a oferit 24,99 lei/tren-km.

O zi mai târziu, CFR Călători a transmis că va contesta decizia BRM, acuzând că, în realitate, oferta sa ar fi fost mai mică decât cea a competitorului privat, adică de 24,84 lei/tren-km

„Contestația are în vedere faptul că în conformitate cu ultima ofertă acceptată de către sistemul organizat de către B.R.M, oferta CFR Călători a fost de 24.84 lei/km, și nu 24.99 lei/km, așa cum retine Hotărârea mai sus invocată, preț la care operatorul Interregional Călători SRL nu putea fi declarat, sub nici o formă, câștigător în dauna CFR Călători”, au transmis reprezentanții operatorului de stat.

În cele din urmă, BRM a respins contestația CFR Călători, iar Guvernul a validat atribuirea celor 13 rame Alstom către Interregional Călători prin intermediul unei hotărâri adoptate pe 30 decembrie 2025.

Anual, aceste rame vor efectua 14.600 de rute (dus-întors), cu un total de 4.028.408,64 tren-km. Serviciile din acest al doilea contract vor acoperi rute magistrale electrificate din nord-vestul și centrul țării, contribuind la îmbunătățirea serviciilor feroviare ce deservesc municipiile București, Cluj-Napoca, Brașov, Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc și Deva:

·       București Nord – Brașov – Cluj Napoca;

·       București Nord – Brașov;

·       Brașov – Deda – Cluj Napoca;

·       Cluj Napoca – Deva – Timișoara Nord.

Primele unități au ajuns săptămâna aceasta în curtea noului gestionar. ARF a recepționat preliminar primele două rame electrice Coradia Stream, unitățile TS14 și TS15, în depoul Alstom din incinta Atelierele CFR Grivița.

Șeful ARF: Încercăm să obținem cea mai avanajoasă variantă

Contactat de „Adevărul”, Claudiu Mureșan, instalat în funcția de președinte al ARF în urmă cu 2 luni, nu a putut să ofere prea multe detalii în acest caz, subliniind doar că Autoritatea încearcă să obțină cea mai avantajoasă variantă.

„Așteptarea Autorității este legată de nivelul compensației. Intenția este clar să își minimizeze cheltuielile. Atunci sigur că încearcă să obțină varianta cea mai avantajoasă”, a declarat Claudiu Mureșan.

Cea mai avantajoasă variantă, dar pentru cine? În condițiile în care statul român deține CFR Călători, lipsa de performanță a operatorului prin utilizarea unor trenuri vechi în locul unora noi se traduce tot în pierderi.

Contactat de „Adevărul”, directorul CFR Călători, Traian Preoteasa, nu a răspuns pentru a oferi lămuriri în acest caz.

Lider sindical: „E un semn mare de întrebare pentru orice om normal”

Cazul ridică suspiciuni și pentru oamenii cu experiență din sistemul feroviar.

„Statul își bate joc de banul public. Acolo e un semn mare de întrebare pentru orice om normal. Nu trebuia ca pentru trenurile achiziționate de statul român să se facă licitație. (...) Pentru aceste trenuri am luptat de când s-au oprit alocările de bani prin Ministerul Transporturilor. În anul 2016, Comisia Europeană a recunoscut că CFR Călători a fost subcompensată cu 2,1 miliarde de euro. UE spune că este ajutor de stat compatibil. Dacă în 2016 se făcea lucrul acesta, am fi avut 85% trenuri noi. Ministerul a spus că respinge acest ajutor compatibil ținând cont că urma să înființeze ARF, în 2017, ca să achiziționeze trenuri noi. (...) Statul român a făcut o concurență a tuturor operatorilor pe subvenție”, a declarat pentru „Adevărul” liderul Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din Romania, Rodrigo Maxim.

Cine este Interregional Călători

Cu sediul în Parcul Industrial Tetarom I din Cluj-Napoca, Interregional Călători raporta în 2024 un număr de 220 de angajați și o cifră de afaceri de 135 de milioane de lei. În spatele acestor cifre se află însă o încrengătură complexă de firme conectate la același nume: Iulian Gaga, fost șef al Gării Oradea.

Asociată în cadrul Interregional Călători apare firma Lotus Spedition SRL. Deși administrată în acte de Mocan Crina Monica, beneficiarul real este Iulian Gaga, notează presa locală. Din 2014 și până în 2024, anul ultimei raportări, firma a declarat cifră de afaceri zero, zero angajați și datorii de 3,2 milioane de lei. Asociate mai sunt încă două persoane juridice: Krissia West SRL și Via Terra Spedition SRL. Același afacerist mai deține și Apria Rail SRL.

Potrivit aceleiași surse, în 2010, APRIA a închiriat linia feroviară Săcuieni – Abrami – Sărmășag de la CFR SA. La finalul contractului, echipamentele de telecomunicații aferente liniei erau nefuncționale. Compania de stat Telecomunicații CFR SA a imputat firmei APRIA un prejudiciu de 208.761 de lei. APRIA a contestat prejudiciul, refuzând să semneze procesele-verbale de predare-primire.

Într-un proces din 2019, s-a constatat deteriorarea infrastructurii și furturi pe anumite segmente ale liniei. În apărare, APRIA a arătat că un act adițional din 2014 a exclus echipamentele de telecomunicații din obligațiile contractuale. Judecătorul a decis că probele prezentate de reclamantă nu sunt valabile, deoarece nu au fost asumate de pârâtă.

Potrivit sursei citate, Gaga, alături de afaceristul clujean Viorel Bunea, a concesionat mai multe linii feroviare, operate prin firma Regional, parte a grupului Via Terra. Sub pretextul sprijinirii transportului feroviar, statul a alocat subvenții și firmelor private, inclusiv celor din grupul Via Terra. Printre liniile feroviare concesionate se numără Bistrița Nord – Bistrița Bârgăului (30 km), Ciumeghiu – Holod (45 km), Holod – Vașcău (56 km) și Satu Mare – Botiz – Bixad (53 km).

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile