Celulele adormite ale Iranului, gata de activare. Cum funcționează rețelele de teroare ale Teheranului și de ce Europa nu este la adăpost

0
Publicat:

Riscuri crescute de producere a unor atentate teroriste în Europa, pe fondul declanșării intervenției SUA și Israelului în Iran. Celule teroriste iraniene, aflate în așteptare de ani de zile și finanțate și instruite de Teheran prin rețele construite sistematic încă din anii ’80, pot fi activate oricând ca instrument de represalii.

Autocarul care transporta turiști israelieni, detonat la Burgas. FOTO: AFP/Getty Images

Pentru a înțelege dimensiunea actuală a acestei amenințări, e necesar un pas înapoi în istorie. Randall D. Law, în lucrarea Istoria terorismului, reconstituie mecanismul prin care Iranul a transformat Hezbollah într-un instrument al politicii sale externe violente. Începând cu 1982, Teheranul a furnizat bani, arme și consilieri militari grupării șiite libaneze, urmărind atât declanșarea unei revoluții șiite în Liban, cât și exportul propriilor extremiști radicali dincolo de granițe. Rezultatul, notează Law, a fost practic un stat în stat, posibil din pricina haosului și lipsurilor produse de războiul civil libanez.

Arhitectul operațional al acestei campanii a fost Imad Mughniyeh, șeful securității Hezbollah și principalul punct de contact dintre organizație și serviciile iraniene, până la moartea sa în 2008. Law documentează modul în care, sub conducerea sa, Hezbollah a perfecționat două tactici care aveau să redefinească terorismul modern: răpirile și atentatele sinucigașe. În anii '80, atacuri coordonate au vizat ambasade occidentale și cazărmi militare din Beirut — în octombrie 1983, atacurile simultane cu mașini-capcană asupra cazărmilor americane și franceze au ucis 241 de soldați ai US Marines și 58 de parașutiști francezi, forțând până la urmă retragerea trupelor occidentale din Liban.

Campania nu s-a oprit la granițele Orientului Mijlociu. Potrivit lui Law, în anii '90 Mughniyeh a orchestrat un atentat cu mașină-capcană la ambasada israeliană din Buenos Aires, în 1992, soldat cu 29 de morți, iar doi ani mai târziu un atac similar a distrus un centru evreiesc din același oraș, ucigând 85 de persoane. Anchetatorii saudiți l-au bănuit, de asemenea, de implicare în atacul asupra complexului Khobar Towers din Arabia Saudită, în 1996, în care și-au pierdut viața 19 militari americani.

Doi vectori de risc: lupii singuratici și celulele mici

Hari Bucur-Marcu, analist de securitate, atrage atenția că pericolul nu vine exclusiv din atacuri directe, ci dintr-un ecosistem mai complex de actori care pot fi activați în funcție de evoluțiile geopolitice.

„Iranul este un regim care sponsorizează terorismul internațional, mai ales în zona Orientului Mijlociu, dar nu numai. Există structuri și rețele care pot acționa și în America sau în Europa. Nu vorbim doar despre cetățeni iranieni implicați direct, ci și despre organizații pe care regimul de la Teheran le sprijină. Unele dintre aceste organizații sunt recunoscute de comunitatea internațională drept organizații teroriste. Regimul șiit din Iran exercită un control semnificativ asupra unor astfel de grupări, iar în anumite momente le poate activa pentru a lovi obiective sensibile, care au importanță pentru arhitectura de securitate regională sau internațională", a explicat Hari Bucur-Marcu.  

Europol distinge în analizele sale între radicalizarea internă a unor actori izolați și acțiunile coordonate ale celulelor mici. Întrebat care dintre aceste tipologii este mai greu de gestionat, Bucur-Marcu refuză o ierarhie simplă și propune un cadru analitic mai nuanțat.

„În analiza de securitate, riscul se calculează prin raportul dintre amenințare și vulnerabilitate. Dacă amenințarea este mare, dar vulnerabilitatea sistemului este mică, riscul poate fi controlat. Dacă vulnerabilitatea este mare, chiar și o amenințare relativ redusă poate genera un risc semnificativ. De aceea, evaluările se fac luând în calcul mai mulți factori: capacitatea unui actor de a produce un atac, tipul de armament posibil utilizat – fie el convențional, chimic, biologic sau de altă natură – și vulnerabilitățile existente în sistemul de securitate", a afirmat expertul în securitate.

Israelienii au devenit ținte pentru teroriști și în afara țării

Atentatul produs de Hezbollah la Burgas (Bulgaria) în anul 2012, soldat cu moartea a 6 persoane (5 israelieni și un bulgar) și rănirea altor 30 rămâne un reper în analiza amenințărilor teroriste pe teritoriul european. Acesta se înscrie într-un tipar mai vechi, documentat de Law: atacuri asupra unor ținte israeliene sau evreiești în afara Orientului Mijlociu, executate de celule cu legături dovedite sau bănuite la Hezbollah și Iran. Bucur-Marcu consideră că lecția acelui atac este valabilă și astăzi.

„Statul român are obligația de a asigura securitatea tuturor persoanelor aflate pe teritoriul său, inclusiv a turiștilor. Atentatul de la Burgas a demonstrat că astfel de ținte pot fi vizate, iar autoritățile trebuie să țină cont de această posibilitate. Iranul a avertizat în trecut că ar putea reacționa dacă s-ar confrunta cu o intervenție militară directă, iar într-un astfel de scenariu efectele ar putea depăși cadrul unui conflict local. Riscul nu trebuie evaluat doar în termeni de arme strategice, ci și în funcție de capacitatea unor grupuri de a organiza atacuri punctuale – grupările teroriste pot folosi mijloace mult mai simple, dacă au pregătirea și rețelele necesare", a explicat Hari Bucur-Marcu.

Băsescu: „Celulele aflate în adormire vor fi activate. Categoric"

Întrebat dacă după izbucnirea războiului din Iran sunt posibile atacuri teroriste în Europa, fostul președinte Traian Băsescu a răspuns fără ezitare: „categoric, da".

„Categoric, da, acest risc există, și speranța mea este că serviciile de contraspionaj vor fi în măsură să depisteze din vreme orice tentativă de lovituri teroriste pe teritoriul Europei. Dar și Statele Unite sunt, de asemenea, într-o situație extrem de dificilă din acest punct de vedere. Celulele aflate «în adormire» pot oricând să fie activate, și nu cred că nu vor fi. Deci, cred că vor fi activate", a declarat Traian Băsescu la Digi24.

Celulele adormite iraniene din Europa ar putea fi activate

Îngrijorarea nu este izolată. La nivel european, oficiali cu acces la informații clasificate transmit același mesaj. Marc Henrichmann, președintele Comisiei parlamentare germane însărcinate cu controlul serviciilor secrete, a avertizat că celule adormite iraniene din Europa pot comite acte de represalii în urma atacurilor americane și israeliene în care a fost ucis liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei.

„Regimul iranian a demonstrat în mai multe rânduri, în trecut, că desfășoară activități teroriste în afara propriilor frontiere", a declarat Henrichmann ziarului Süddeutsche Zeitung, citat de Reuters.

La rândul său, Jan op gen Oorth, şeful departamentului de comunicare al Europol, a avertizat asupra riscurilor de natură teroristă, în contextul conflictului din Iran.

„Riscurile principale sunt o ameninţare crescută de terorism şi extremism violent, creşterea numărului de atacuri cibernetice care vizează infrastructura UE, o creştere a schemelor de fraudă online pe tema conflictului şi răspândirea dezinformării şi a campaniilor de influenţă”, a transmis oficialul Europol.

Cooperare internațională și o problemă de comunicare publică

Combaterea terorismului se bazează, în primul rând, pe schimbul de informații între servicii, monitorizarea persoanelor cu potențial de radicalizare și protejarea obiectivelor sensibile. Bucur-Marcu descrie un sistem funcțional la nivel tehnic, dar cu o lacună semnificativă în relația cu publicul.

„Combaterea terorismului se realizează, în primul rând, prin informare și schimb de informații. Este esențială cooperarea între serviciile de informații și între instituțiile de securitate, atât la nivel național, cât și internațional. Există baze de date și mecanisme prin care sunt identificate persoane care fac parte din organizații teroriste sau care ar putea fi radicalizate și activate la un moment dat. În mod normal, instituțiile statului ar trebui să asigure cetățenilor dreptul la o informare corectă, continuă și clară cu privire la riscurile existente. În prezent, această comunicare este insuficientă. La noi se abuzează uneori de sisteme de alertă care transmit mesaje greu de înțeles pentru populație – fără explicații clare, astfel de alerte pot genera mai multă confuzie decât prevenție", a afirmat expertul în securitate.

Concluzia analistului este că nicio arhitectură de securitate nu poate funcționa eficient fără o legătură solidă cu cetățenii.

„Esențială rămâne evaluarea constantă a riscurilor, cooperarea internațională și comunicarea corectă cu populația. Fără aceste elemente, nici prevenția și nici reacția la astfel de amenințări nu pot fi eficiente", a concluzionat Hari Bucur-Marcu.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!