Anomalia care interzicea folosirea girofarului pe mașinile Salvamont a fost corectată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Printr-un act normativ aprobat marți, structurile Salvamont intră în categoria serviciilor de salvare și urgență care pot folosi semnale acustice și luminoase pe mașinile de intervenție.

Poliția deschidea uneori drumul autoutilitarei Salvamont. FOTO captură video Salvamont Argeș

Rămași singurii din Europa care nu aveau voie să folosească semnale acustice şi luminoase pe maşinile de intervenţie, salvamontiştii din România au primit marți vestea după care tânjeau de ani buni.

„Mulțumim celor 249 de deputați care au votat astăzi si tuturor celor care ne-au susținut de-a lungul celor opt ani acest demers și care au înțeles nu numai necesitatea acestui act normativ ci și anomalia existenta în funcționarea Serviciilor Salvamont”,  arată, marți, Dispeceratul Național Salvamont.

Necorelarea legislației, cea care nu le dădea voie să apese butonul 

Se întâmplă după ce mii de oameni au semnat petiţia online „Vrem semnale acustice şi luminoase pe autospecialele Salvamont!", care arăta că necorelarea legislației nu le da voie salvatorilor montani să apese butonul pentru aprinderea semnalelor acustice și luminoase, petiție înaintată Ministerului Administraţiei şi Internelor, Inspectoratului General al Poliţiei Române şi Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

Prin actul normativ aprobat astăzi, practic, se corelează prevederile legale care nominalizează structurile Salvamont ca servicii de salvare și urgență medicală, coordonate administrativ de către Consiliile județene și locale, iar operațional de Departamentul pentru Situații de Urgență al M.A.I., prevederi prin care acestea pot achiziționa, deține și utiliza legal autospeciale de intervenție și ambulanțe - dotate din fabricație și omologate cu mijloace de semnalizare acustică și luminoasă, cu legislația care nominalizează instituțiile care au dreptul de a utiliza aceste mijloace de semnalizare pentru deplasarea în regim prioritar pe drumurile publice în situații de urgență”, explică Dispeceratul Național Salvamont.

Paradoxul care le permitea să aibă girofar, dar le interzicea să-l folosească a fost corectat

În conformitate cu H.G. 77 din 2003, serviciile Salvamont, sunt instituții publice, organizate ca servicii publice de interes local sau județean și desfășoară activitate de prevenire a accidentelor montane și de salvare în munți, salvare care cuprinde căutarea persoanei dispărute, acordarea primului ajutor medical in caz de accidentare și transportarea accidentatului sau a bolnavului la prima unitate sanitară.

Pentru aceasta, același act normativ,( ...) acordă dreptul serviciilor Salvamont de a achiziționa și deține autospeciale de intervenție și ambulanțe, vehicule care sunt dotate din fabricație și omologare cu mijloace de semnalizare acustică și luminoasă, acest lucru fiind deja realizat de structurile salvamont din țară, iar, în acest moment, prin Ministerul de Interne – Inspectoratul general pentru Situații de Urgență, există în derulare un proiect prin care serviciile Salvamont vor fi dotate cu ambulanțe pentru transport pacienți cu caracteristici care să le permită intervenția în teren montan”, precizează Dispeceratul Național Salvamont.

 Cu mii de intervenţii şi vieţi salvate şi cu un grad de răspuns de 100% la evenimentele montane, structurile Salvamont au demonstrat că desfăşoară o activitate de salvare la un nivel foarte bun, corespunzător cerinţelor impuse de dezvoltarea turismului şi activităţilor economice din zona montană, motiv pentru care reparația făcută marți era cu atât mai îndreptățită.

 

Mai multe pentru tine:
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete