Ziariştii, victime colaterale în „războiul virusului“ declanşat între SUA şi China. Beijingul retrage acreditările corespondenţilor a trei mari publicaţii americane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

China a decis să retragă acreditările corespondenţilor a trei dintre cele mai mari publicaţii americane - New York Times, Wall Street Journal şi Washington Post, şi a impus restricţii de activitate Vocii Americii şi revistei Time. Beijingul a anunţat că măsura este un răspuns la restricţiile impuse de Washington unor mass-media chineze în Statele Unite.

Potrivit Clubului corespondenţilor străini în China (FCCC), cel puţin 13 reporteri sunt vizaţi de această măsură. 

Trei reporteri de la Wall Street Journal au fost deja expulzaţi la sfârşitul lui februarie dar noul val de sancţiuni, prin amploarea sa, constituie măsura cea mai drastică luată vreodată de autorităţile chineze contra mass-media străine. 

Jurnaliştii americani care au acreditări valabile până la sfârşitul anului vor fi lipsiţi de acestea în decurs de 10 zile. Totodată, cele cinci instituţii de presă americane vizate au fost obligate să prezinte autorităţilor chineze întreaga informaţie despre angajaţii săi, activitatea financiară şi proprietăţile deţinute în China. Secretarul de stat american Mike Pompeo a spus, marţi, că regretă decizia Beijingului şi că activitatea unei prese libere în China ar fi adus folos poporului acestei ţări. O mai mare deschidere informaţională poate salva vieţi, a adăugat Pompeo.

Potrivit diplomaţiei chineze, este vorba despre un răspuns la decizia "scandaloasă" a Washingtonului de a reduce mult numărul chinezilor care primesc autorizaţie de a lucra pentru cinci grupuri media din Beijing în Statele Unite. 

"Nu este deloc acelaşi lucru", a protestat şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo, estimând că măsura Washingtonului vizează "membrii organelor de propagandă chineze". 

El a solicitat Beijingului "să revină" asupra acestor expulzări care "împiedică lumea să afle ce se întâmplă cu adevărat în interiorul ţării". 

Într-un comunicat, FCCC a transmis că regretă faptul că jurnaliştii se află în poziţia de "pioni" în rivalitatea diplomatică dintre cele două puteri. "Jurnaliştii fac lumină în lumea în care trăim. Prin această măsurp, China se ascunde de ea însăşi", a scris Clubul.             

Ca mulţi congresmani americani, The Washington Post şi The New York Times a afirmat că anunţul chinez este "în special" regretabil în plină criză sanitară mondială, în momentul în care informaţia este mai necesară ca oricând.           

Wall Street Journal a denunţat un atac "fără precedent" contra libertăţii presei.  Donald Trump a pronunţat marţi, apăsat, formula "virusul chinez" pentru a desemna noul coronavirus. "A venit din China. Cred că este o formulă foarte exactă". 

Expresia a fost deja folosită de mai multe zile de Mike Pompeo, care nu vorbeşte decât de "virusul chinez" sau "virusul din Wuhan", cu numele oraşului chinez de unde a izbucnit epidemia. 

Ea a fost reluată luni seară într-un mesaj pe Twitter al preşedintelui Statelor Unite, ceea ce nu a făcut decât să alimenteze furia Beijingului. 

"Suntem foarte indignaţi", a reacţionat un purtător de cuvânt al Ministerului chinez al Afacerilor externe, vâzând prin aceasta "o stigmatizare" a ţării sale.             

Fără rezultate ştiinţifice definitive referitoare la originea virusului, care a fost depistat pentru prima dată în decembrie, în Wuhan, Beijingul cere să nu fie arătată cu degetul China.                

Un purtător de cuvânt al diplomaţiei chineze a evocat săptămâna trecută, fără să vină cu elemente concrete în această privinţă, ipoteza că armata americană ar fi putut introduce agentul patogen în ţara sa. 

"Nu am apreciat faptul că China spune că armata noastră le-ar fi transmis virusul. Armata noastră nu a transmis nimic nimănui!", a afirmat Donald Trump, subliniind că el foloseşte expresia "virusul chinez" ca răspuns la aceste insinuări.             

Acest război al cuvintelor reaprinde tensiunile diplomatice, care au fost frecvente de când Donald Trump a ajuns la Casa Albă, la începutul lui 2017. 

Când a început să se extindă epidemia în afara Chinei, guvernul american a oscilat între denunţarea unei lipse de transparenţă iniţiale din partea chineză şi semnele de "încredere" ale preşedintelui american în omologul său Xi Jinping. 

Interzicerea intrării în Statele Unite a persoanelor care vin din China a provocat totuşi furie la Beijing.

Mesajul din partea americană este clar: lupta contra epidemiei nu pune capăt rivalităţii cu gigantul asiatic, pe care SUA îl consideră primul lor adversar strategic pe termen lung.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică