Un proiect de lege din SUA interzice accesul studentelor transexuale în sporturi feminine, un obiectiv de campanie al lui Donald Trump

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Camera americană a Reprezentanţilor a SUA a adoptat un proiect de legecare restrânge puternic participarea femeilor transsexuale în competiţii sportive universitare feminine, potrivit news.ro.

Președintele ales a făcut din lupta împotriva transexualilor un obiectiv central FOTO Getty Images

Proiectul a fost adoptat cu 218 voturi (inclusiv două democrate) la 208 și a fost trimis în Senat, unde soarta îi este incertă, potrivit News.ro.

Inițiativa interzice instituţiilor şcolare şi universitare care primesc fonduri federale „să perimtă vreunei persoane de sex masculin să participe la o activitate sau program atletic destinate femeilor şi fetelor”. Proiectul mai apreciază că sexul este definit drept cel de la naştere.

Donald Trump a făcut din lupta împotriva drepturlor transsexualilor un aspect central al campaniei sale prezidenţiale din 2024, potrivit sursei citate. „Dintr-o simplă trăsătură de condei, încă din prima zi, vom pune capăt delirului transsexual”, anunța în decembrie preşdintele ales. Trump a afirmat atunci că va semna „decrete care să pună capăt mutilărilor sexuale ale copiilor, care să excludă transsexualii din armată şi din şcolile primare, colegii şi licee”.

În campanie, președintele ales al SUA a spus că vrea „să împiedice bărbaţii să participe la sporturi feminine”, apreciind că prezenţa unor femei transsexuale la competiţii reprezintă un pericol la adresa altor participanţi.

Prezenţa transsexualilor în sfera publică, participarea lor la competiţii sportive şi accesul la îngrijiri de tranziţie înaintea de vârsta majoratului provoacă dezbateri agitate în societatea americană, a mai relatat sursa citată. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Îngrijorare cu privire la sănătatea prințului, la 17 ani de la transplantul salvator. Soțul viitoarei regine trece printr-o perioadă grea
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție