Un avertizor a fost răsplătit cu 279 de milioane de dolari de autoritățile americane

0
Publicat:

Recompensa acordată acum de Comisia americană pentru bursă şi valori mobiliare este dublă față de suma de 114 milioane de dolari plătită în octombrie 2020.

Dolari - arhiva foto

279 de milioane de dolari este recompensa cea mai mare acordată de Comisia americană pentru bursă şi valori mobiliare (SEC) unui informator (avertizor) datorită informaţiilor valoroase oferite de acesta, care au ajutat autorităţile de reglementare în aplicarea legii, scrie Reuters.

Recompensele acordate avertizorilor pot varia de la 10% la 30% din banii încasaţi, atunci când sancţiunile băneşti depăşesc 1 milion de dolari.

În comunicatul transmis către presă Comisia nu a dezvăluit natura informațiilor și nici identitatea celui care le-a furnizat. 

Până acum, cea mai mare recompensă acordată era de 114 milioane de dolari, în octombrie 2020.

După cum arată această recompensă, există un stimulent semnificativ pentru ca avertizorii să ofere informaţii exacte despre potenţialele încălcări ale legii privind valorile mobiliare”, susține Gurbir Grewal, directorul Diviziei de aplicare a SEC.

Plăţile se fac dintr-un fond de protecţie a investitorilor, care a fost înfiinţat de Congres şi finanţat în întregime prin sancţiuni monetare plătite SEC de către cei care încalcă legea valorilor mobiliare.

Creola Kelly, şefa Biroului pentru avertizori al SEC, susține că informatorul a oferit o asistență susținută care a constat în declarații verbale și scrise și care au fost esențiale pentru acțiunile ulterioare. 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului