Trump, mai aproape de arest după ce a recidivat atacând martorii şi juraţii în procesul penal

0
Publicat:

Judecătorul care conduce procesul penal în care Donald Trump este acuzat că a plătit o starletă porno pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă pe care ar fi avut-o cu ea l-a ameninţat luni din nou pe fostul preşedinte republican cu plasarea în detenţie, transmite AFP, citată de Agerpres.

Donald Trump. FOTO Profimedia

S-a întâmplat după ce fostul președinte a ignorat interdicţia de a ataca verbal martorii şi juraţii în acest proces.

Marțea trecută, Donald Trump, care aspiră anul acesta la un nou mandat prezidenţial, a fost condamnat la plata unei amenzi de 9.000 de dolari pentru încălcarea interdicţiei impuse.

Instanţa a constatat atunci nouă încălcări de acest fel, aplicându-i astfel o amendă de câte o mie de dolari pentru fiecare dintre ele şi l-a avertizat că în caz de recidivă riscă încarcerarea.

Acum, acelaşi judecător, Juan Merchan, i-a mai aplicat lui Trump încă o amendă de o mie de dolari, în urma „încălcării dispoziţiei sale prin comentarii publice asupra completului de judecată şi modului în care acesta a fost selectat”.

De asemenea, judecătorul l-a avertizat din nou pe fostul preşedinte că orice viitoare încălcare a respectivei dispoziţii îl face pasibil de „încarcerare”.

În acest proces, lansat pe 15 aprilie, Trump este acuzat de falsificarea unor acte contabile ale societăţii Trump Organization pentru a masca o plată de 130.000 de dolari pe care i-ar fi oferit-o înaintea alegerilor prezidenţiale din 2016 fostei starlete porno Stormy Daniels pentru ca aceasta să păstreze tăcerea asupra unei relaţii pe care ei ar fi avut-o în 2006.

Judecătorul i-a interzis fostului preşedinte, încă dinaintea deschiderii procesului, să atace public martorii şi juraţii.

Trump l-a atacat pe fostul său avocat Michael Cohen

În mesaje pe reţeaua sa socializare Truth Social, Trump îl atacă în mod special pe fostul său avocat Michael Cohen, devenit acum unul dintre inamicii săi înverşunaţi şi un martor cheie al acuzării în acest proces.

Totodată, fostul preşedinte sugerează că membrii completului de judecată nu sunt imparţiali.

Donald Trump este inculpat în patru dosare şi a fost deja condamnat la amenzi grele în două procese civile, pe care le consideră toate orchestrate politic împotriva lui de către democraţii actualului preşedinte Joe Biden, cu care ar urma să se confrunte din nou la alegerile prezidenţiale în noiembrie.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie