SUA și Irak au convenit asupra unui calendar pentru retragerea trupelor antijihadiste

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

SUA şi Irak au ajuns la un acord asupra unui calendar de retragere a trupelor coaliţiei internaţionale antijihadiste staţionate în Irak, a declarat duminică ministrul irakian al apărării, conform căruia înţelegerea ar urma să fie semnată în zilele următoare.

SUA și Irak au stabilit un calendar de retragere a trupelor coaliției antijihadiste FOTO Arhivă

Statele Unite au aproximativ 2.500 de militari în Irak şi aproape 900 în Siria, în cadrul coaliţiei internaţionale create în 2014 pentru a lupta împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (SI). Alianţa include efective şi din mai multe alte ţări, în special Franţa şi Marea Britanie, potrivit Agerpres.

Bagdadul solicită încheierea misiunii coaliţiei şi retragerea consilierilor militari străini şi intenţionează să înlocuiască acest dispozitiv prin consolidarea parteneriatelor bilaterale în domeniul militar, în special cu SUA.

Acordul convenit cu SUA prevede o retragere a trupelor coaliţiei în două etape, a spus ministrul irakian al apărării, Thabet al-Abbassi, într-un interviu difuzat duminică de televiziunea panarabă Al-Hadath.

Etapele retragerii trupelor din Irak

Prima etapă, care ar trebui să înceapă chiar luna aceasta, se va desfăşura pe parcursul unui an, până în septembrie 2025, şi priveşte personalul coaliţiei staţionat la bazele militare irakiene din Bagdad şi din alte părţi ale Irakului federal, inclusiv baza de la Ain al-Assad. A doua etapă, care va fi implementată între septembrie 2025 şi septembrie 2026, priveşte trupele din Kurdistanul autonom, regiune din nordul Irakului.

Potrivit ministrului irakian, secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a cerut ca această retragere să se desfăşoare pe parcursul a trei ani, dar el a refuzat, estimând că doi ani sunt suficienţi.

"Probabil că în zilele următoare vom semna acordul, care a fost convenit la Washington", a mai spus ministrul irakian, adăugând că această înţelegere ar fi trebuit deja să fie semnată, însă a fost amânată din cauza situaţiei regionale explozive, dar şi a "alegerilor din Statele Unite".

Negocierile privind viitorul coaliţiei au început în iarna anului 2023, cu scopul de a atenua repercusiunile tensiunilor regionale asupra Irakului, în contextul atacurilor cu drone şi rachete revendicate de grupuri armate pro-iraniene care au vizat coaliţia internaţională în Irak şi în Siria, precum şi războiului din Fâşia Gaza. Ca represalii faţă de aceste atacuri, Statele Unite au efectuat raiduri aeriene împotriva facţiunilor pro-iraniene.

Irakul şi-a proclamat "victoria" împotriva grupării Statul Islamic la sfârşitul anului 2017. Pentru a justifica retragerea coaliţiei internaţionale, Bagdadul asigură că forţele sale de securitate sunt acum capabile să conducă singure lupta împotriva acestei grupări, considerând că ea este în prezent slăbită şi nu mai reprezintă aceeaşi ameninţare ca înainte.

Mai multe pentru tine:
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie