SUA boicotează diplomatic JO de iarnă din 2022 de la Beijing, „din cauza genocidului şi crimelor împotriva umanităţii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Psaki a mai spus că Casa Albă nu a considerat că este „pasul potrivit” sau corect, de a penaliza sportivii americani prin organizarea unui întreg boicot al Jocurilor Olimpice din SUA FOTO EPA-EFE

SUA nu vor trimite niciun reprezentant diplomatic la Jocurile Olimpice de iarnă 2022 de la Beijing, adoptînd astfel o poziţie faţă de încălcarea drepturilor omului în regiunea chineză Xinjiang, a anunţat luni secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki.

Potrivit acesteia, Casa Albă şi-a informat aliaţii cu privire la decizia SUA şi rămâne la latitudinea lor dacă vor să se alăture boicotului. Totodată, China a promis că va riposta.

„Administraţia Biden nu va trimite niciun diplomat sau reprezentant oficial la Jocurile Olimpice de iarnă 2022 de la Beijing şi la Jocurile Paralimpice, din cauza genocidului şi crimelor împotriva umanităţii care au loc în Xinjiang”, a declarat luni Jen Psaki, potrivit CNN

Psaki a adăugat că Echipa SUA are „sprijinul deplin” al administraţiei, dar că administraţia nu va „contribui la ceremonia evenimentului”. 

„Reprezentanţa diplomatică sau oficială a SUA ar trata aceste jocuri ca de obicei, în faţa abuzurilor flagrante ale drepturilor omului şi a atrocităţilor din Xinjiang, şi pur şi simplu nu putem face asta”, a spus Psaki. 

Psaki a spus că boicotul diplomatic al jocurilor nu înseamnă că „acesta este sfârşitul preocupărilor pe care le vom ridica cu privire la abuzurile drepturilor omului”.

Întrebat dacă SUA încearcă să-i determine pe alţi aliaţi să se alăture boicotului diplomatic, Psaki a spus că Casa Albă şi-a informat aliaţii cu privire la decizia SUA şi „evident că le vom lăsa în seama lor să ia propriile decizii”. 

Psaki a mai spus că Casa Albă nu a considerat că este „pasul potrivit” sau corect, de a penaliza sportivii americani prin organizarea unui întreg boicot al Jocurilor Olimpice din SUA.

Reacţia Chinei

Tot în cursul zilei de luni, un purtător de cuvânt al guvernului chinez a declarat că cei care solicită acest boicot ar trebui opriţi „pentru a nu afecta dialogul şi cooperarea dintre China şi Statele Unite”. El a indicat că dacă Statele Unite vor continua pe această cale, China va lua măsuri de represalii, conform Digi 24.

După cum s-a anunţat, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat aşa-numitul Armistiţiu olimpic pentru JO de iarnă de la Beijing, dar mass-media din Australia au anunţat vineri că această ţară, alături de alte 19 state, refuză să semneze documentul, în timp ce analizează un posibil boicot diplomatic. 

Australia şi Statele Unite se gândesc să nu trimită demnitari la Olimpiada din luna februarie, în semn de protest faţă de situaţia drepturilor omului în China, inclusiv recentul scandal care a implicat-o pe jucătoarea de tenis Shuai Peng.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi