SUA anunță un nou ajutor militar, de 250 de milioane de dolari, pentru Ucraina

0
Publicat:

Lloyd Austin, secretarul de stat pentru apărare al SUA,  anunţat vineri, 6 septembrie, un nou ajutor militar în valoare de 250 de milioane de dolari pentru Ucraina, informează AFP, potrivit Agerpres.

Președintele american va semna un nou program de ajutor pentru securitate Foto: Profimedia

Mesajul vine în contextul în care Kievul se confruntă cu avansarea forţelor ruse în estul ţării şi cu lovituri devastatoare ale Moscovei.

Preşedintele Biden (Joe Biden n. red.) va semna un nou program de ajutor pentru securitate în valoare de 250 de milioane de dolari pentru Ucraina. Aceasta va permite creşterea capacităţilor pentru a răspunde nevoilor în schimbare ale Ucrainei”, a declarat Austin în timpul unei reuniuni a susţinătorilor internaţionali ai Ucrainei.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit, pe 6 septembrie, la reuniunea aliaţilor internaţionali ai Ucrainei care se desfăşoară în Germania, pentru a mobiliza sprijinul acestora.

Liderul ucrainean va avea de asemenea o întrevedere cu Olaf Scholz, cancelarul federal german, după această reuniune. Întrevederea de la baza aeriană americană Remstein, din vestul Germaniei, intervine după bombardamente sângeroase ale armatei ruse, în special cel asupra unei şcoli militare de la Poltava, în centrul Ucrainei, atac care a făcut cel puţin 55 de morţi.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare