Statele Unite se tem că Rusia ar putea folosi arme chimice. Secretarul de stat al SUA nu a precizat de ce regiune sunt legate aceste ipoteze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: EPA-EFE / Miniştrii de externe american şi rus (pe vremea când astfel de dispute nu se afla pe agenda lor de lucru)

Statele Unite se tem că Federaţia Rusă poate folosi arme chimice sau alte arme de distrugere în masă. Această declaraţie a fost făcută marţi la CNN, de secretarul de stat american Anthony Blinken.

"Avem îngrijorări reale că Rusia ar putea folosi arme chimice sau alte arme de distrugere în masă. Monitorizăm acest lucru foarte îndeaproape", a spus Blinken. În acelaşi timp, el nu a precizat de ce regiune sunt legate aceste presupuneri ale Washingtonului.

În acelaşi timp, secretarul de stat a susţinut că Statele Unite au văzut cum Federaţia Rusă a „folosit arme chimice sau nu s-a opus utilizării lor în Siria” şi, de asemenea, „le-a folosit pentru a elimina oponenţii din Marea Britanie."

Autorităţile americane au făcut anterior declaraţii cu privire la posibilitatea ca Rusia să folosească arme chimice, în special în lumina invaziei din Ucraina.

Răspunzând acuzaţiilor administraţiei americane, ambasadorul Rusiei în Statele Unite, Anatoli Antonov, a spus că astfel de declaraţii ale părţii americane sunt nefondate şi că reprezintă o altă încercare de a demoniza Rusia. El a subliniat că Federaţia Rusă, spre deosebire de Statele Unite, a eliminat toate stocurile disponibile de agenţi de război chimic încă din 2017, acest fapt fiind documentat de OIAC.

Diplomatul rus a mai atras atenţia asupra faptului că astfel de declaraţii ale oficialilor guvernamentali americani „mărturisesc îngrijorarea serioasă a Casei Albe cu privire la dezvăluirea adevărului despre lucrările în desfăşurare la programul biologic militar în apropierea graniţelor Federaţiei Ruse cu finanţare SUA." (e vorba de acuzaţiile pe care Rusia le face adresa Ucrainei şi SUA cu privire la presupuse activităţi de dezvoltare de arme biologice, acuzaţii făcute şi de la tribuna ONU, dar nedovedite, n.ed.). În această notă, Antonov a cerut autorităţilor americane „să reducă imediat munca ilegală în domeniul biologiei militare, inclusiv în spaţiul post-sovietic”. Ambasadorul a adăugat că „este timpul ca Washingtonul să accelereze momentul distrugerii stocurilor naţionale de arme chimice”. El a amintit că „Statele Unite sunt încă singura ţară parte la Convenţia privind armele chimice care nu şi-a îndeplinit încă obligaţiile internaţionale”.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online