Statele Unite extind sancțiunile împotriva Rusiei. Printre „ţinte”, Bursa de Valori din Moscova, dar şi entităţi din China

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statele Unite au anunțat miercuri o serie de noi sancțiuni menite să limiteze capacitatea Moscovei de a purta un război împotriva Ucrainei, chiar înaintea summitului care urmează să aibă loc în Italia, la Bari, şi care are ca principal subiect tocmai acest război.

Foto Sutterstock

Sancțiunile Departamentului Trezoreriei și ale Departamentului de Stat au în vedere peste 300 de ținte, inclusiv entități din Rusia și din țări precum China, Turcia și Emiratele Arabe Unite, relatează The Moskow Times.

„SUA rămân îngrijorate de scara şi amploarea exporturilor din Republica Populară Chineză care aprovizionează baza militaro-industrială a Rusiei”, se spune în comunicatul semnat de Antony John Blinken, astfel că americanii sunt decişi să sancţioneaze companiile chineze care livrează bunuri ce „acoperă goluri vitale în ciclul producţiei de apărare al Rusiei”.

Printre ţintele vizate de SUA se numără, de asemenea, Bursa de Valori din Moscova și mai multe filiale ale sale, prin care se derulează tranzacții de miliarde de dolari, precum și entități implicate în trei proiecte de gaze naturale lichefiate (GNL).

„Creștem riscul pentru instituțiile financiare care au de-a face cu economia de război a Rusiei, eliminăm căile de evaziune și diminuăm capacitatea Rusiei de a beneficia de accesul la tehnologie, echipamente, software și servicii IT străine”, au spus oficialii americani.

Până în prezent, băncile străine puteau fi sancționate dacă sprijineau industria de apărare a Rusiei. Măsura anunţată miercuri extinde sfera de aplicare a așa-numitelor sancțiuni secundare la toate persoanele și entitățile rusești care au fost deja afectate de sancțiunile americane. Aceasta înseamnă că instituțiile financiare străine ar putea fi sancţionate pentru efectuarea de tranzacții care implică orice persoană blocată sau bănci rusești desemnate, precum VTB sau Sberbank. În felul acesta, lista celor vizaţi creşte de la peste 1.000 la aproximativ 4.500.

De asemenea, Washingtonul a trecut la restricționarea furnizării de servicii IT și a anumitor tipuri de asistență software către persoane din Rusia.

Răspunsul Moscovei nu s-a lăsat mult aşteptat.

„Rusia, ca de fiecare dată în astfel de cazuri, nu va lăsa acţiunile agresive ale SUA fără răspuns”, a afirmat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova.

Mai multe pentru tine:
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă