Statele Unite au criticat din nou politica energetică a ţărilor europene și ai amenință că vor părăsi IEA, dacă agenția nu își schimbă poziţia
0Chris Wright, secretarul pentru Energie al Statelor Unite ale Americii, a reiterat joi, 19 februarie, amenințarea că țara sa va abandona Agenția Internațională a Energiei (IEA) dacă aceasta nu își schimbă poziția care, consideră el, este favorabilă energiilor curate.
„Dacă IEA nu este capabilă să revină la misiunea sa inițială, noi vom deveni foști membri ai IEA, dar vom lucra pentru ca acest lucru să nu se întâmple", a declarat Wright, într-o conferință de presă organizată cu ocazia reuniunii ministeriale a acestei instituţii cu sediul la Paris, potrivit EFE, citată de Agerpres.
Chris Wright a evitat să se pronunțe dacă turcul Fatih Birol, actualul director al IEA, începând din 2015, trebuie să rămână în funcție şi a criticat din nou, dur, politica energetică a țărilor europene.
„Suntem foarte hotărați să nu fim nevoiți să părăsim agenţia"
Secretarul pentru Energie a admis că, dacă Washington se retrage din IEA, „va exista mereu un risc" ca de acest loc eliberat să profite China, pentru a intra în organizaţie.
„Suntem foarte hotărâţi să nu fim nevoiţi să părăsim agenţia", a insistat oficialul american.
Chris Wright a adăugat:
„Nu poţi, în acelaşi timp, să reprezinţi acea agendă privind securitatea energetică şi progresul uman şi, totodată, să ai o misiune paralelă care constă în a pleda pentru reducerea accesului la energie, creşterea preţului acesteia şi a le spune celor 7 miliarde de persoane că nu pot trăi ca toţi cei care suntem în această sală", a spus Wright.
Secretarul pentru Energie al SUA a făcut referire în mod special la Europa: „Pare că vrea să sărăcească şi să îşi piardă industria, dar vă pot asigura că restul de 170 de ţări din lume nu au mare interes pentru această agendă".
Secretarul pentru Energie consideră „naivă” agenda în favoarea energiilor curate şi împotriva hidrocarburilor, pentru a combate criza climatică, şi a insistat că rolul esenţial al IEA este acela de a contribui la „securitatea energetică".
Potrivit opiniei lui Wright, scumpirea energiei în Europa se datorează „unei alegeri politice" a liderilor săi.
„Toate acestea au dus la mari importuri de energie, la delocalizarea industriilor şi o reducere a calităţii vieţii şi a puterii militare a naţiunilor europene", a punctat el.