Video SpaceX a lansat o rachetă Falcon 9 care a trimis către suprafața Lunii două sonde ale unor companii private

0
Publicat:

O rachetă Falcon 9 de la SpaceX a trimis, miercuri, către Lună două sonde ale unor companii private. Spațiul din rachetă a fost împărțit de Firefly Aerospace din Texas și iSpace din Japonia.

O rachetă Falcon 9 a trimis două sonde către Lună Foto: SpaceX

Compania japoneză și-a lansat Misiunea Hakuto-R 2, făcând a doua încercare de a ateriza pe Lună, după ce misiunea inițială din aprilie 2023 a eșuat. În schimb, Firefly Aerospace, cu sediul în Texas, a lansat primul său dispozitiv pe lună, Blue Ghost, devenind a treia companie care a lansat o sondă în cadrul programului public-privat al NASA, relatează Reuters.

Sonda celor de la Firefly se numește Blue Ghost, iar cea de la iSpace a fost numită Resilience.

La o oră din momentul lansării, treapta a doua a rachetei s-a desprins și a pus sonda Blue Ghost pe traiectoria selenară corectă, iar jumătate de oră mai târziu, racheta și-a schimbat direcția pentru a pune pe drumul calculat către Lună și sonda celeilalte companii.

Cele două sonde vor avea un drum lung până la Lună. Blue Ghost ar trebui să ajungă pe 2 martie, iar Resilience, în mai sau iunie.

Ambele ar trebui să reziste și să facă o serie de măsurători timp de două săptămâni pe suprafața Lunii, având o mulțime de instrumente științifice. Nu vor rezista nopții selenare, când temperaturile scad sub -120 C.

Printre instrumentele folosite de compania Firefly se află o mini-foreză care să măsoare transferul de căldură din interiorul solului Lunar către suprafață. Sonda Resilience are instrumente în valoare totală de 16 milioane dolari, printre care și un mic rover denumit Tenacious.

NASA susține financiar astfel de misiuni mici ale unor companii private, ideea fiind să ajungă pe Lună cât mai multe sonde și rovere care să facă experimente și să testeze diverse tehnologii, cu costuri cât mai reduse. Susținerea financiară a NASA stimulează dezvoltarea unei industrii pentru tehnologii spațiale create de startup-uri care altfel nu ar fi investit în domeniu.

Mai multe țări și companii private din întreaga lume s-au concentrat pe Lună în ultimii ani, pentru potențialul său de a găzdui baze de astronauți și pentru resursele care ar putea fi extrase pentru viitoare aplicații în spațiu.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate