Republicanii cataloghează protestele „No Kings” din SUA drept mitinguri „anti-America”. „Veți vedea susținători Hamas, antifa, marxiști”

0
Publicat:

Republicanii declară că protestele „No Kings” din SUA („Fără regi”), programate pentru sâmbătă, 18 octombrie, sunt mitinguri „anti-America”.

Protestul „No Kings” din iunie/FOTO: Profimedia

Purtătorul de cuvânt al Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, plus alți lideri republicani din Congres au descris mitingurile „No Kings” ca fiind neamericane, folosind un limbaj tot mai hiperbolic, scrie Washington Post.

„Noi îi spunem «mitingul celor care urăsc America», ce va avea loc sâmbătă. Să vedem cine se va prezenta acolo”, a spus Johnson miercuri, la o conferință de presă cu alți lideri republicani.

„Pun pariu că veți vedea susținători Hamas, antifa, marxiști în toată splendoarea lor – oameni care nu vor să apere adevărurile fundamentale ale acestei republici.”

În schimb, democrații și organizatorii celor peste 2.600 de evenimente programate pentru sâmbătă, resping acuzațiile, declarând că protestele vor fi pașnice, mintind că la mitingurile din iunie au fost relativ puține incidente.

Președintele Camerei, Mike Johnson, a spus că acesta este un «miting celor care urăsc America» doar pentru că oamenii ies să-și exprime îngrijorarea față de reducerile masive la sănătate și față de alunecarea spre autoritarism. Nu este un miting care urăște America, este un miting care iubește America”, a spus senatorul Bernie Sanders (independent – Vermont) miercuri.

De asemenea, senatorul democrat de Connecticut, Chris Murphy, acuză republicanii că îi cataloghează drept „teroriști” pe manifestanți, tocmai pentru a descuraja participarea la mitinguri. Acesta i-a îndemnat pe oameni să iasă în număr mare, „pașnic, dar hotărât”.

Numărul evenimentelor „No Kings” programate sâmbătă este așteptat să depășească numărul protestelor similare din 14 iunie, dată care a coincis și cu ziua de naștere a lui Trump.

Mitinguri majore sunt planificate în fața Capitoliului din Washington, dar și în Boston, New York și Chicago, unde furia a crescut în ultimele săptămâni din cauza represiunii dure a administrației Trump asupra imigrației.

Tensiunile s-au amplificat de la demonstrațiile din iunie. Guvernul federal se află în a treia săptămână de blocaj, iar Trump se luptă în instanță pentru a concedia mii de angajați federali. Democrații și republicanii sunt în impas privind prelungirea subvențiilor pentru asigurările de sănătate, care altfel vor expira la finalul anului, fără semne de compromis de ambele părți.

Republicanii au încercat să lege mitingurile „No Kings” de blocajul guvernamental. Johnson a folosit o conferință de presă pe 7 octombrie pentru a sugera că democrații sunt sub influența protestatarilor, insinuând că o înțelegere privind redeschiderea guvernului nu va fi posibilă înainte de mitinguri.

Mitingurile vor avea loc, de asemenea, pe fondul utilizării tot mai extinse a armatei de către administrația Trump pentru a combate criminalitatea în orașele conduse de democrați și al retoricii tot mai incendiare a președintelui împotriva așa-numitei „stângi radicale”. 

O declarație de pe site-ul „No Kings” subliniază că toate evenimentele reprezintă „un angajament pentru acțiune nonviolentă” și că nu trebuie aduse arme de niciun fel la mitinguri.

Ne așteptăm ca toți participanții să încerce să dezescaladeze orice potențială confruntare cu cei care nu împărtășesc valorile noastre și să acționeze legal în cadrul acestor evenimente”, se afirmă pe site.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim