Relaţiile militare dintre SUA şi China s-au îmbunătăţit considerabil

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Barack Obama va avea joi o întâlnire neplanificată cu doi oficiali ai delegaţiei chineze FOTO Reuters

Relaţiile militare americano-chineze au înregistrat „progrese semnificative” datorită mai multor schimburi bilaterale, potrivit comandantului forţelor americane în Asia-Pacific, amiralul Samuel Locklear.

Progresele atinse de cele două armate ale noastre sunt destul de remarcabile”, a declarat amiralul, evocând „un dialog foarte reuşit privind domeniile de convergenţă”.

În ceea ce priveşte temele de conflict, acestea pot fi rezolvate prin intermediul dialogului, a adăugat Locklear, citat de France Presse.

În ianuarie 2010, China a suspendat timp de un an relaţiile militare cu Washingtonul, după ce Statele Unite au vândut Taiwanului armament în valoare de 6,4 miliarde de dolari.

Potrivit amiralului, participarea Statelor Unite şi a Chinei la un exerciţiu de amploare de ajutor umanitar pentru statul Brunei, vizita navei americane USS Shiloh într-un port chinez şi participarea anunţată a Beijingului în 2014 la o importantă manevră maritimă multinaţională RIMPAC în Hawaii, reprezintă un semn de dezvoltare a relaţiilor dintre cele două state.

Locklear a regretat „percepţia că tot ce facem noi are scopul de a afecta China”, reacţionând la îngrijorarea Beijingului, care consideră că noua strategie americană axată pe Pacific va fi îndreptată împotriva sa.

Avem prea multe conexiuni reciproce în prea multe domenii, pentru a ne permite să promovăm o politică de izolare, o strategie militară de izolare”, a spus amiralul.

În semn de interes special al Washingtonului faţă de aceste probleme, Casa Albă a anunţat miercuri că preşedintele Barack Obama va avea joi o întâlnire neplanificată cu doi oficiali ai delegaţiei chineze. 

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort