Regizorul Michael Moore: Biden poate pierde ușor! „Sprijinul său pentru Israel va duce direct la alegerea lui Donald Trump“

0
Publicat:

Celebrul regizor Michael Moore i-a transmis un avertisment dur președintelui Joe Biden în timpul unei apariții, luni, 29 aprilie, la CNN, avertizându-l că sprijinul său pentru Israel va duce direct la alegerea lui Donald Trump în noiembrie.

Moore a respins acuzațiile de antisemitism la protestele din mai multe state, inclusiv în New York, la Universitatea Columbia. Peste 100 de studenți au fost arestați la demonstrația pro-palestiniană de la Columbia, inclusiv fiica reprezentantei democrate Ilhan Omar.

Collins a remarcat că CNN a sesizat cazuri de antisemitism, dar a subliniat și un sondaj CNN care arată că peste 80% dintre alegătorii sub 30 de ani nu sunt de acord cu modul în care Biden a gestionat războiul dintre Israel și Hamas și atacurile Israelului asupra Gaza.

Moore a spus că a acceptat să apară la CNN pentru a-i transmite un mesaj direct președintelui.

"Știu că ne adresăm la milioane de oameni, dar aș vrea să vorbesc cu o persoană anume și aceasta este președintele Biden", a declarat cineastul.

Moore i-a transmis recent avertismente similare lui Biden prin intermediul podcastului său Rumble. El a fost, de asemenea, unul dintre organizatorii din spatele unei mișcări "nedeclarate" în Michigan, în cadrul căreia peste 100.000 de persoane au votat "nedeclarat" în alegerile primare democrate, ca protest față de sprijinul lui Biden pentru loviturile Israelului.

"În acest moment cred că șansa lui de a nu fi reales este atât de mare din cauza acestor cifre și pentru că pierde votul tinerilor. A pierdut votul arabo-americanilor din Michigan", a spus Moore.

El a declarat că încearcă să îl "salveze" pe Biden și i-a cerut președintelui să "închidă banca" Israelului și să ceară o încetare imediată a focului. Loviturile Israelului au provocat mii de morți în rândul civililor, dar premierul israelian Benjamin Netanyahu a promis că atacurile nu se vor opri până când gruparea teroristă Hamas nu va fi eliminată. Hamas, cunoscută pentru folosirea scuturilor umane, a atacat Israelul pe 7 octombrie, ucigând peste 1.000 de persoane și răpind sute de oameni.

Moore a susținut că marea majoritate a protestatarilor nu sunt de acord cu Hamas. El l-a avertizat pe Biden că aceste proteste reprezintă un grup de votanți mult mai mare.

"Avem nevoie de o încetare imediată a focului. Este o greșeală. Măcelărirea în masă a nevinovaților, a copiilor, a femeilor, a bătrânilor este un păcat. Este absolut împotriva a ceea ce credem noi. Știu că și dumneavoastră știți asta", a declarat Moore în mesajul său către președinte.

Regizorul a susținut că, dacă Biden nu schimbă politicile privind Israelul, îi va oferi o victorie lui Trump. Vom pierde alegerile, vom pierde Michigan dacă nu schimbăm situația", a spus el.

Ciocniri între manifestanţi propalestinieni şi contramanifestanţi proisraelieni în campusuri universitare

Ciocniri au izbucnit miercuri la manifestaţii în favoarea Palestinei în campusul Universităţii California din Los Angeles (UCLA), între susţinători ai cauzei palestiniene şi contramanifestanţi proisraelieni, relatează AFP.

Ele au izbucnit miercuri în zori între manifestanţi propalestinieni şi un grup de contramanifestanţi israelieni, porivit CNN.

Postul ABC7 anunţă că a observat persoane care se băteau cu bastoane şi care trăgeau cu focuri de artificii.

Poliţia din Los Angeles (LAPD) ”a răspuns imediat la apelul (conducerii UCLA) de ajutor în campus”, anunţă pe X un purtător de cuvânt al oraşului, Zach Seidl.

Tensiuni extrem de puternice se înregistrează în numeroase campusuri în întreaga Americă, pe fondul contestării Războiului Israelului în Fâşia Gaza.

În numeroase universităţi din Statele Unite au loc manifestaţii, de două săptămâni, în unele doar câteva zeci de manifestanţi care ocupă capusul pentru a se opune Războiului Israelului în Fâşia Gaza.

Studenţi propalestinieni au ridicat o tabără în centrul campusului UCLA, pe o peluză, înconjurată de baricade.

Cancelarul UCLA, Gene D. Block, a avertizat, înaintea acestor ciocniri, împotriva prezenţei între manifestanţii propalestinieni a unor persoane din afara universităţii.

Duminică, manifestanţi propalestinieni şi proisraelieni, susţinuţi de numeroşi manifestanţi din afara campusului, s-au agresat, au creat busculade şi s-au insultat.

”Mulţi manifestanţi şi contramanifestanţi îşi parctică activismul în mod paşnic. Însă alţii folosesc metode de-a dreptul şocante şi ruşinoase”, a scris marţi, într-un mesaj postat pe site-ul UCLA Gene D. Block.

”Am fost martori ai unor acte de violenţă. Aceste incidente au provocat, mai ales în rândul studenţilor noştri evrei, o profundă anxietate şi frică”, a adaugat el.

Marţi, Poliţia din New York (NYPD) a intervenit militar la Universitatea Columbia - epicentrul mişcării propalestiniene - de unde a evacuat manifestanţi care se baricadau într-o clădire din noaptea de luni spre marţi.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie