Procesul lui Donald Trump privind documentele clasificate, respins de o judecătoare din Florida

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O judecătoare din Florida a respins luni dosarul penal în care Donald Trump este acuzat că a păstrat ilegal documente clasificate, oferindu-i astfel fostului președinte republican o nouă victorie juridică majoră, în timp ce încearcă să revină la Casa Albă, relatează Reuters.

Donald Trump se confrunta cu acuzații legat de gestionarea documentelor clasificate FOTO EPA-EFE

Judecătoarea districtuală americană Aileen Cannon, care a fost numită în funcție de Trump, a decis că procurorul special Jack Smith, care instrumentează dosarul, a fost numit ilegal în funcție și nu avea autoritatea să se ocupe de caz.

Aceasta a marcat un alt triumf juridic important pentru Trump, după o hotărâre a Curții Supreme a SUA din 1 iulie conform căreia, în calitate de fost președinte, acesta beneficiază de imunitate împotriva urmăririi penale pentru o mare parte din acțiunile sale în timpul exercitării mandatului.

Decizia lui Cannon vine la două zile după ce Trump a fost ținta unei tentative de asasinat la un miting de campanie în vestul Pennsylvaniei. Trump urmează să fie desemnat oficial candidatul republican la alegerile prezidențiale din Milwaukee în această săptămână, urmând să îl înfrunte pe președintele democrat Joe Biden în alegerile din 5 noiembrie.

Procurorii vor face probabil apel împotriva hotărârii. În alte cazuri, instanțele au susținut în mod repetat abilitatea Departamentului de Justiție al SUA de a numi procurori speciali care să se ocupe de anumite anchete sensibile din punct de vedere politic.

Un purtător de cuvânt al lui Smith nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii.

Această decizie aruncă o umbră de îndoială asupra cazului. Smith îl urmărește, de asemenea, pe Trump în instanța federală din Washington pentru acuzații care implică încercările fostului președinte de a anula rezultatul alegerilor din 2020, însă avocații acestuia nu au formulat o contestație similară împotriva procurorului de caz.

În cazul documentelor clasificate, Trump a fost pus sub acuzare pentru că a păstrat în mod deliberat documente sensibile privind securitatea națională la reședința sa din Mar-a-Lago, Florida după ce a părăsit funcția în 2021 și a obstrucționat eforturile guvernului de a le recupera.

Alte două persoane, asistentul personal al lui Trump, Walt Nauta, și administratorul proprietății Mar-a-Lago, Carlos De Olivera, au fost de asemenea acuzați de obstrucționarea anchetei.

Avocații lui Trump au contestat autoritatea legală a deciziei procurorului general Merrick Garland, în 2022, de a-l numi pe Smith pentru a conduce investigațiile referitoare la Trump. Aceștia au susținut că numirea lui a încălcat Constituția Statelor Unite, întrucât biroul lui Smith nu a fost creat de Congres, iar procurorul special nu a fost confirmat de Senat.

Motivarea hotărârii nu specifică dacă Trump a comis vreo ilegalitate

Judecătoarea Aileen Cannon a invocat luni temeiuri constituționale privind numirea procurorului special Jack Smith și finanțarea biroului său, relatează CNN.

Justificarea sa nu s-a bazat pe specificul acestui caz sau pe tăria sau slăbiciunea acuzațiilor.

Hotărârea de 93 de pagini a lui Cannon constă într-o argumentație juridică densă cu privire la structura biroului consilierului special și la motivele pentru care acesta nu ar fi legal.

Ea nu a menționat acuzațiile împotriva lui Trump decât la modul cel mai superficial, într-un singur paragraf, în care a menționat infracțiunile de care a fost acuzat fostul președinte american.

Judecătoarea a adăugat că nu se pronunță asupra altor probe pe care Trump și coinculpații săi le-au adus în acest caz, iar munca depusă în instanță pentru a proteja documentele clasificate și alte probe în acest caz rămâne.

„Acest ordin nu va afecta sau slăbi niciuna dintre protecțiile pentru informațiile clasificate impuse în acest caz sau orice ordine de protecție referitoare la informațiile clasificate", a scris Cannon.

Mai multe pentru tine:
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Laura Cosoi a anunțat în premieră în podcastul lui Horia Brenciu sexul celui de-al cincilea copil. Actrița mai are patru fete
Cum se face tocănița de post ca la mănăstire. Este recomandată în Postul Paștelui
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Și în postul Paștelui poți mânca bine. Plăcințele ardelenești de post cu varză călită și boia. Delicioase, sățioase și ușor de preparat
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare