Președintele SUA, Joe Biden, acuză opoziția că încearcă „să ascundă adevărul istoric”

0
Publicat:

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a vorbit, duminică, despre importanța cunoașterii, în mod integral a istoriei americane și a acuzat opoziția că dorește să ascundă adevărul. Afirmațiile au fost făcute la comemorarea a 58 de de la represiunea brutală a unui marş pentru drepturile civile.

Președintele Joe Biden a vorbit despre importanța cunoașterii istoriei FOTO Profimedia

Joe Biden, despre importanța istoriei americane

Președintele Joe Biden s-a aflat, duminică, în fața podului Edmund Pettus din Selma, în statul Alabama (sud), unde a ținut un discurs despre importanța cunoașterii istoriei americane, cu bune și cu rele, scrie AFP.

Locul în care liderul de la Casa Albă și-a susținut discursul este întocmai cel în care sute de activişti pentru pace au fost reprimaţi de poliţie, în mod violent, pe data de 7 martie 1965.

Istoria contează”, a subliniat președintele, la începutul discursului său, citat de Agerpres.

Acea duminică sângeroasă, din urmă cu 58 de ani, a traumatizat Statele Unite şi a condus câteva luni mai târziu la Voting Rights Act, o lege federală garantând accesul tuturor la dreptul de vot.

Potrivit lui Joe Biden, participanții la manifestația de atunci au schimbat decursul istoriei, întrucât au forţat America să înfrunte adevărul şi să acţioneze.

Acuzele lui Biden, la adresa opoziției

În același timp, liderul SUA a acuzat opoziţia că doreşte, în prezent, să ascundă adevărul istoric .

Nu poţi alege să înveţi doar ceea ce vrei să ştii. Trebuie să ştim totul, binele, dar şi răul, a spus liderul de la Casa Albă, în contextul în care există discuţii aprinse legate de predarea trecutului sclavagist şi segregaţionist în şcolile din ţară.

Mai multe state conservatoare au adoptat din 2020 legi pentru a interzice predarea teoriei critică a rasei, un concept academic care a devenit o formulă generală pentru programele de conştientizare a rasismului.

Guvernatorul Floridei, Ron de Santis, care nutreşte ambiţii prezidenţiale, a apărat recent interzicerea unui curs de liceu despre istoria afro-americană, acuzat că îndoctrinează tinerii.

În discursul său, Joe Biden le-a mai cerut americanilor să rămână vigilenţi cu privire la dreptul de vot ameninţat, în opinia sa, de Curtea Supremă care a amendat în parte Voting Rights Act, precum şi la zecile de legi restrictive adoptate în statele conservatoare.

Preşedintele, în vârstă de 80 de ani, a cărui carieră politică s-a bazat în mare parte pe sprijinul alegătorilor afro-americani, a îndemnat Congresul să adopte o reformă electorală de amploare, blocată de aleşii republicani. Fără prea multe şanse de a fi auzit.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi