Pentru summitul cu Putin, Trump ar trebui să se inspire din Reagan și să evite capcanele

Liderul de la Kremlin va veni la summitul din Alaska convins că poate specula interesul american pentru o soluție rapidă, fără a ceda teren real. Kremlinul nu dorește o încetare autentică a ostilităților, ci o pauză strategică. Potrivit estimărilor occidentale, Rusia are pierderi de peste un milion de oameni, dintre care 250.000 de soldați ar fi morți. Dar Putin consideră în continuare că obiectivul său – subjugarea Ucrainei – merită prețul.

De aceea, Trump nu trebuie să intre într-un joc diplomatic care oferă Moscovei timp și spațiu de manevră. Poziția administrației americane, exprimată constant în ultimele luni, a fost clară: armistițiu de 30 de zile ca premisă pentru orice proces de negociere. Ucraina a acceptat condiția încă din martie. Rusia nu doar că a refuzat, dar a și intensificat atacurile de atunci.

În sprijinul acestei poziții ferme, Washingtonul a adoptat recent o nouă politică privind Ucraina: dacă Rusia refuză armistițiul, vor urma sancțiuni economice extinse, inclusiv împotriva celor care achiziționează energie rusească. India a fost deja vizată, iar tarifele impuse au fost însoțite de semnale clare privind menținerea sprijinului militar pentru Kiev – sprijin finanțat parțial prin intermediul aliaților din NATO. La ultimul summit NATO, SUA au obținut angajamente ca statele membre să aloce minimum 5% din PIB pentru apărare – un nivel peste propriul buget american.

Un summit între putere și calcul strategic

Putin vine la Anchorage cu arsenalul său obișnuit de presiune politică și promisiuni ambigue. Trump, însă, are avantajul poziției de forță. Reacțiile recente ale Washingtonului la avertismentele Kremlinului – inclusiv trimiterea a două submarine nucleare americane în apropierea spațiului rusesc – arată un președinte pregătit să joace dur.

În această ecuație, orice concesie în absența unui armistițiu complet riscă să submineze nu doar poziția americană, ci și sprijinul internațional pentru Ucraina. Experiența lui Reagan la Reykjavik arată că uneori o înfrângere diplomatică temporară poate crea premisele unei păci autentice. Summitul din 1986 s-a încheiat fără acord, dar a deschis calea pentru tratatele START și, mai târziu, pentru încheierea Războiului Rece.

Unul dintre cele mai sensibile riscuri asociate acestui summit este acela al legitimizării poziției Rusiei în absența Ucrainei. Diplomația are o regulă nescrisă: „Dacă nu ești la masă, ești în meniu.” În Alaska, Putin va încerca să capitalizeze imaginea unei negocieri bilaterale în care viitorul unei țări europene este decis în afara voinței sale.

Orice discuție despre teritorii, linii de contact sau acorduri bilaterale fără participarea Kievului ar oferi Rusiei exact fotografia pe care o caută: aceea a unei superputeri legitime, capabilă să negocieze de pe poziții egale cu Washingtonul.

Pentru a evita această capcană, administrația americană trebuie să mențină ordinea corectă a pașilor: mai întâi un armistițiu, apoi negocieri multilaterale în care Ucraina este parte deplină. Inversarea acestei ordini ar transforma summitul într-un instrument de propagandă rusească.

Testul de la Anchorage

În 2018, la Helsinki, președintele Trump părea să accepte versiunea rusă asupra ingerinței în alegerile americane, ignorând concluziile propriilor agenții de informații. Summitul din Alaska este, în acest sens, un test de continuitate sau de ruptură: va acționa Trump ca liderul impulsiv de atunci sau va alege modelul Reagan, bazat pe principii și fermitate?

În declarațiile recente, Trump a sugerat că întâlnirea va fi „o discuție de tatonare”, fără obiectiv clar. Dar într-un conflict care a dus la sute de mii de morți și milioane de refugiați, nu este loc pentru ambiguități. Aliații occidentali, inclusiv secretarul general al NATO, Mark Rutte, au subliniat că summitul trebuie să fie despre presiune asupra Rusiei și nu despre „flexibilitate” americană.

Summitul din Alaska poate deveni un moment definitoriu pentru administrația Trump și pentru viitorul războiului din Ucraina. Dar doar cu condiția ca președintele american să rămână fidel propriilor declarații: niciun compromis fără încetarea completă a focului. Orice altceva este periferic.

Lecția Reykjavik rămâne valabilă: uneori, puterea reală stă în capacitatea de a pleca de la masa negocierii cu mâinile goale – dar cu principiile intacte.