Omenirea, pe „mușchie de cuțit”, în era AI, care ridică amenințarea de război nuclear. Cum vede ONU dezvoltarea tehnologiei de ultimă generație

0
Publicat:

Secretarul general al ONU, António Guterres, a avertizat că răspândirea tehnologiei inteligenței artificiale amplifică amenințarea războiului nuclear, care planează în aceată perioadă, mai ales în cazul războiului din Ucraina, și că omenirea este acum „pe muchie de cuțit”.

Antonio Guterres FOTO EPA EFE

Guterres  a transmis un videoclip în cadrul reuniunii anuale a Asociației SUA pentru Controlul Armelor (ACA) de la Washington, potrivit The Guardian.

Secretarul general îndeamnă statele care dețin armele nucleare să-și ia în serios obligațiile de neproliferare și, în special, să nu folosească arsenalul.

Regimul conceput pentru a preveni utilizarea, testarea și proliferarea armelor nucleare slăbește”, spune Guterres în mesajul înregistrat, într-un avertisment care vine cu aproximativ 600 de zile înainte de expirarea acordului New Start din 2010 dintre SUA și Rusia, ultimul acord rămas în picioare care limitează arsenalele strategice ale celor două superputeri nucleare.

Moscova a început să facă amenințări frecvente cu utilizarea nucleară, iar arsenalul Chinei, deși mic în comparație cu cel al SUA și al Rusiei, crește constant.

La mai bine de 30 de ani de la sfârșitul războiului rece, SUA și Rusia mențin multe dintre rachetele lor balistice intercontinentale în alertă, gata să fie lansate.

Locul AI în lupta nucleară

Guterres se teme că, în ciuda eforturilor de a consolida capacitatea de descurajare a fiecărei națiuni, procedurile de lansare vor fi eficientizate cu ajutorul AI.

Omenirea este pe muchie de cuțit. Riscul ca o armă nucleară să fie folosită a atins cote nemaivăzute după războiul rece”, spune Guterres în discursul său ACA.

Statele sunt angajate într-o cursă calitativă a înarmărilor, iar tehnologii precum inteligența artificială înmulțesc pericolul. Toate țările trebuie să fie de acord că orice decizie privind utilizarea nucleară este luată de oameni, nu de mașini sau algoritmi”, a insistat Guterres.

În urmă cu doi ani, SUA, Marea Britanie și Franța au emis o declarație comună privind necesitatea „menținerii controlului uman” asupra lansărilor nucleare. Rusia și China nu au emis încă nicio declarație asemănătoare.

Potrivit estimărilor Federației Oamenilor de Știință Americani (FAS), numărul armelor nucleare a scăzut dramatic de la Războiul Rece, de la un vârf de aproximativ 70.300 de arme în 1986 la aproximativ 12.100 în acest an.

Inventarul total continuă să scadă treptat, dar stocul militar total de focoase disponibile pentru utilizare a început să crească din nou, a avertizat FAS.

Guterres a spus că este responsabilitatea marilor puteri să pornească o cursă a dezarmării.

Îndemn Statele Unite și Federația Rusă să revină la masa negocierilor, să pună în aplicare pe deplin tratatul New Start și să cadă de acord asupra succesorului său”, a mai spus Guterres.

La întâlnirea ACA de anul trecut, consilierul american pentru securitate națională, Jake Sullivan, s-a oferit să se angajeze în discuții „fără condiții prealabile” asupra unui nou acord care să înlocuiască New Start, dar Kremlinul a respins oferta.

Mai multe pentru tine:
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”