Obama salută încheierea misiunii de luptă a NATO în Afganistan. Preşedintele american vorbeşte de principala ameninţare din această ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele SUA, Barack Obama. FOTO AP

Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, a salutat duminică încheierea misiunii de luptă a NATO în Afganistan şi, dar a atras atenţia şi asupra pericolelor prezente în continuare în ţară, relatează AFP şi BBC.

„În momentul de faţă, datorită extraordinarului sacrificiu al bărbaţilor şi femeilor în uniformă putem pune capăt misiunii noastre de luptă, cea mai lungă din istoria Statelor Unite, care se încheie în mod responsabil”, a precizat liderul american într-un comunicat.

Anterior în cursul zilei de duminică, forţele de luptă ale NATO (ISAF) şi-au coborât drapelul, în cursul unei ceremonii oficiale desfăşurate în capitala Afganistanului.

„Noi suntem mult mai în siguranţă şi ţara noastră se află mult mai în siguranţă datorită serviciului lor”, a mai spus Barack Obama.

Liderul de la Casa Albă a punctat şi faptul că prezenţa militară americană a permis „afganilor să îşi reconstruiască ţară, să ţină primele alegeri şi să încheie prima tranziţie democratică din istoria ţării lor”.

Cu toate acestea, „Afganistanul rămâne un loc periculos". Astfel, „la invitaţia guvernului afgan (...), Statele Unite şi aliaţii lor îşi vor menţine o prezenţă militară limitată în Afganistan, cu scopul de a asista şi antrena forţele afgane, precum şi pentru a desfăşura operaţiuni antiteroriste împotriva a ceea ce a mai rămas din Al-Qaida”, potrivit BBC.

Forţele de securitate afgane, cu un efectiv de 350.000 de oameni, vor asigura pe viitor singure securitatea ţării în faţa talibanilor. Aceste forţe vor fi ajutate de o misiune a NATO cu un efectiv de 12.500 de militari, în special americani.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!