Obama extinde legea împotriva violenţei domestice pentru a-i include pe homosexuali şi imigranţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Barack Obama urmăreşte punctele principale ale platformei electorale promovate înaintea alegerilor pentru noul mandat.

Preşedintele american Barack Obama a autorizat joi o versiune actualizată a legii împotriva violenţei asupra femeilor, care are ca scop interzicerea abuzurilor domestice. Aplicarea noii legi se extinde şi pentru homosexuali, imigranţi, indieni americani şi victimele traficului de persoane, informează agenţia de ştiri Reuters.

Una dintre cele mai importante moşteniri ale acestei legi nu se referă numai la faptul că va schimba regulile”, a declarat Obama. „Ne schimbă însăşi cultura. Dă putere oamenilor pentru a se face auziţi. Le arată victimelor că nu sunt abandonaţe şi că au întotdeauna un loc unde se pot duce, că au mereu oameni de partea lor.

Parlamentarii republicani au refuzat iniţial să accepte noua măsură şi au încercat să ofere o alternativă legii, însă avocaţii au susţinut că propunerea diminua dreptul al protecţie al femeilor. De asemenea, Conferinţa Episcopilor Catolici s-a opus legii şi s-a împotrivit numirii „orientării sexuale” şi a „identităţii de gen”.

În cele din urmă, legea a câştigat o susţinere mai largă, iar proiectul a fost înaintat preşedintelui pentru a fi semnat.

Obama i-a mulţumit vicepreşedintelui Joe Biden, principalul autor al primului act împotriva violenţei asupra femeilor, întocmit în urmă cu două decenii. A fost constatată o scădere de 64% a cazurilor de violenţă domestică în ultimii 10 ani, potrivit statisticilor Departamentului de Justiţie.

Femeile abuzate prezintă un risc mai mare de a fi ucise, conform studiilor, astfel încât legea solicită autorităţilor statelor americane să depună mai multe eforturi pentru a reduce numărul victimelor în urma violenţei domestice.

Homosexualiii femei sau bărbaţi, bisexualii şi persoanele transgen care sunt victime ale violenţei în interiorul familiei întâmpină mari dificultăţi atunci când cer ajutor, adăpost sau alte servicii; noua lege transformă aceste servicii mai accesibile şi protelează persoanele care sunt victimele discriminării.

De asemenea, legea se adresează imigranţilor care sunt adesea reticenţi în a se adresa autorităţilor pentru a raporta abuzurile. Legea îmbunătăţeşte măsurile de protecţie existente prin oferirea accesului optimizat la serviciile de salvare şi încurajează victimele să coopereze cu autorităţile.

Îmbunătăţirea statutului imigranţilor şi a homosexualilor este una dintre principalele reforme ale platformei electorale a lui Obama, printre care se mai numără mărirea impozitelor pentru cei bogaţi, sprijinirea drepturilor egale şi căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex şi apărarea dreptului femeilor la avort.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă