O campanie plină de gafe în SUA: Trump l-a confundat, din nou, pe Barack Obama cu Joe Biden, în discursul de la mitingul din Virginia

0
Publicat:

Campania electorală a celor doi mari favoriţi la preşedinţia Statelor Unite este anul acesta una plină de gafe penibile de ambele părţi. Gafele nu sunt din cauza unei strategii defectuoase, ci din cauza vârstei ambilor candidaţi, se tem alegătorii.

Donald Trump, foto arhivă EPA EFE

Donald Trump l-a confundat sâmbătă pe Barack Obama cu Joe Biden, la un miting în Virginia, declanșând noi îndoieli printre simpatizanţii săi. La 77 și, respectiv, 81 de ani, Trump și Biden sunt cele mai în vârstă persoane care au candidat la președinție din istoria SUA, potrivit The Guardian.

„Putin îl respectă atât de puțin pe Obama, încât a început să arunce cuvântul «nuclear». Ați auzit asta? Nuclear. Azi a început să vorbească despre arme nucleare»”, a spus Trump, sâmbătă seară, la Richmond. Se pare că mulțimea a amuţit când Trump s-a referit la Barack Obama, care a părăsit funcția în urmă cu mai bine de șapte ani, cu mult înainte de ameninţările din prezent ale lui Putin.

Este a treia oară când Trump face această gafă în ultimele șase luni.

Printre celelalte gafe ale fostului președinte american se numără confundarea rivalei sale republicane Nikki Haley cu fostul președinte al Camerei Reprezentanților Nancy Pelosi, atunci când a încercat să contracareze atacurile acesteia referitoare la vârsta sa.

Nikki Haley, în vârstă de 52 de ani, care l-a sfidat pe Trump și l-a învins în alegerile primare pentru a continua în cursa pentru nominalizarea republicană, a încercat să se prezinte ca fiind opțiunea mai tânără și mai sănătoasă, referindu-se la Trump și Biden ca la niște bătrâni morocănoși în reclamele sale de campanie.

Greșeala lui Trump a venit la o zi după ce Biden, de două ori, a confundat Ucraina și Gaza, când a anunțat că SUA va parașuta provizii umanitare pentru palestinienii din Gaza, care mor de foame din cauza bombardamentelor și blocadei israeliene.

„În zilele următoare, ne vom alătura prietenilor noștri din Iordania și altora care asigură parașutări de alimente și provizii suplimentare în Ucraina”, a declarat vineri Biden. Statele Unite vor „căuta să deschidă alte căi de intrare în Ucraina, inclusiv, eventual, un coridor maritim”, a insistat el.

Un oficial al Casei Albe a precizat ulterior că Biden s-a referit la Gaza - nu la Ucraina. Gafa a fost schimbată în transcrierea remarcilor sale.

Un nou sondaj a constatat că 73% dintre alegătorii intervievați consideră că Biden este prea bătrân pentru a fi un președinte eficient, inclusiv 61% dintre cei care au votat pentru el în 2020. Alegătorii par mai puțin deranjați de Trump, care este cu doar patru ani mai tânăr, doar 42% dintre cei chestionați spunând că este „prea bătrân” pentru a fi un președinte eficient.

În timp ce criticile privind problema vârstei din ambele tabere sunt presărate cu o întorsătură politică, declinul cognitiv legat de vârstă este real.

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie