Leo al XIV-lea, primul papă american, are o viziune în contradicție cu politica „America First” a lui Trump

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Robert Prevost, originar din Chicago, a fost ales Papa Leo al XIV-lea, devenind primul american care preia conducerea Bisericii Catolice. Viziunea noului papă pare să se afle în contradicție cu principiile „America First”.

Papa Leon al XIV-lea, primul american care preia conducerea Bisericii Catolice FOTO: Getty Images

Robert Prevost, originar din Chicago, a fost ales Papa Leon al XIV-lea, devenind primul american care preia conducerea Bisericii Catolice. Alegerea lui vine într-un moment tensionat pe scena internațională și ar putea avea implicații directe asupra politicii interne americane.

Președintele Donald Trump a reacționat cu entuziasm la vestea alegerii: „Este o mare onoare să realizăm că este primul Papă american. Ce emoție și ce onoare pentru țara noastră. Aștept cu nerăbdare să-l întâlnesc pe Papa Leon al XIV-lea. Va fi un moment cu adevărat semnificativ!”, a scris acesta pe Truth Social, potrivit Politico.

Cu toate acestea, Papa Leon vine dintr-o aripă progresistă a Bisericii și promovează un discurs al păcii și incluziunii. La prima sa apariție ca papă, a pledat pentru „construirea de punți”, în contrast cu naționalismul promovat de „America First”.

Chiar dacă își menține pozițiile tradiționale în unele chestiuni, precum cele LGBTQ+, el este perceput ca fiind mai reținut decât Francisc.

Mesaje critice de pe contul papei la adresa lui Trump

Mai mulți catolici conservatori din Washington au reacționat negativ. Pe rețelele sociale au circulat postări critice la adresa lui Trump și JD Vance, atribuite unui cont care i-ar aparține Papei Leon, însă autenticitatea acestora nu a fost confirmată.

Steve Bannon a criticat deschis alegerea, numindu-l pe Papa Leon „anti-Trump și susținând că a fost „cea mai proastă alegere pentru catolicii MAGA”.

Noua alegere vine pe fondul unei fracturi tot mai vizibile între ierarhia Bisericii Catolice și o parte din credincioșii americani, care se îndreaptă spre forme tradiționaliste de catolicism. Adepții liturghiei în latină, cunoscuți drept „tradcaths”, și-ar fi dorit un lider mai conservator.

Experții spun că, fiind american, Papa Leon ar putea avea o voce mai puternică în SUA decât Francisc. „S-ar putea ca tonul să fie diferit față de Francisc. Mesajele sale sociale vor continua, dar vor avea o nuanță mai americană”, a spus analistul conservator Ramesh Ponnuru.  

Trump și catolicii: o relație în transformare

După ce a obținut 59% din votul catolicilor în 2024, Trump s-a apropiat mai mult de această comunitate. Deși a avut conflicte cu Papa Francisc, a participat recent la înmormântarea sa la Roma și a postat chiar o imagine generată cu AI în care apărea ca papă, o glumă considerată de unii catolici ca fiind deplasată.

Vicepreședintele JD Vance a transmis un mesaj sobru și respectuos: „Sunt sigur că milioane de catolici americani și alți creștini se vor ruga pentru succesul misiunii sale în fruntea Bisericii. Dumnezeu să-l binecuvânteze!”

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite