La solicitările lui Macron, Biden a promis că va modifica legea privind reducerea inflaţiei

0
Publicat:

Joe Biden, președintele SUA, a promis, joi, că va modifica Legea pentru reducerea inflației astfel încât întreprinderile din sectorul verde din Europa să nu fie afectate, răspunzând în acest fel solicitărilor omologului său francez Emmanuel Macron, relatează EFE.

Joe Biden s-a angajat să modifice legea privind reducerea inflației. Foto: AFP

În cadrul conferinței de presă, care a avut loc după întrevederea pe care au avut-o la Washignton, cei doi șefi de stat au transmis că au convenit asupra unor modificări tehnice ale legislației, însă nu au menționat care sunt acestea. 

Liderul de la Casa Albă a recunoscut existența unor „defecte tehnice” în Legea cu privire la reducerea inflației și le-a pus pe seama amplorii legislației, care a fost adoptată în luna august a anului trecut,  care prevede cea mai mare investiție în tehnologii verzi din istoria SUA pentru a reduce emisiile cu 40% până în anul 2030, conform Agerpres.

Totodată, legea cu privire la reducerea inflației va acorda stimulente fiscale, începând cu anul 2023, companiilor care folosesc componente produse în America de Nord pentru produse care susțin tranzacția către energia verde, precum vehiculele electrice. 

 Mai multe țări membre ale UE, printre care și Franța, și-au expus nemulțumirea față de această parte a legii, fiindcă subvențiile ar putea avea un efect negativ asupra industriei europene a energiei verzi și auto. 

În cadrul conferinței de presă, președintele francez Emmanuel Macron a insistat asupra necesității de a „resincroniza” agendele, astfel încât aceste stimulente să nu dăuneze Franţei şi Europei. 

Vom lucra împreună la aceste elemente tehnice pentru a ne asigura că nu există un efect de domino asupra proiectelor în curs de desfăşurare în Europa. Vrem să reuşim împreună, nu unii împotriva celorlalţi", a afirmat Macron

Una dintre posibilele soluţii pe care Franţa şi SUA le-ar putea propune este introducerea de scutiri pentru companiile europene, pe care Macron o propusese deja, dar pe care nu a repetat-o public la conferinţa de presă. 

 Problema stimulentelor fiscale s-a aflat în centrul mai multor întâlniri ale UE, iar Franţa a vorbit deja cu Germania şi Ţările de Jos despre probabilitatea ca SUA să decidă scutiri pentru anumite produse europene. 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort