Joe Biden șochează lumea. Spune că o rudă de-ale sale a fost mâncată de canibali. Ce spun documentele oficiale

0
Publicat:

Joe Biden a povestit că un unchi de-ai lui a fost mâncat de canibali în Noua Guinee în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, relatează AFP.

Joe Biden FOTO Profimedia

Preşedintele american, care abia împlinise un an când unchiul său din Scranton, Pennsylvania, a murit în 1944, a vizitat un monument dedicat soldaţilor căzuţi în război şi a atins cu vârful degetelor numele locotenentului Ambrose Finnegan, gravat pe stelă.

Avionul său „a fost doborât în Noua Guinee, iar corpul său nu a fost găsit niciodată, pentru că existau o mulţime de canibali - serios - în această parte“ a insulei din Oceania, a afirmat Joe Biden în faţa lucrătorilor de la o oţelărie din Pittsburgh.

Casa Albă a sărit în apărarea lui Joe Biden joi, afirmând că preşedintele, spunând o poveste de familie, a dorit să aducă un omagiu soldaţilor şi foştilor combatanţi.

Documente oficiale arătă, de fapt, că acest unchi de-ai săi a murit în urma prăbuşirii în mare a avionului în care se afla.

Dar site-ul Agenţiei oficiale privind prizonierii de război şi americanii dispăruţi indică faptul că avionul lui Ambrose Finnegan „s-a prăbuşit” în mare în largul coastelor din Noua Guinee.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a confirmat că unchiul preşedintelui „şi-a pierdut viaţa când avionul său militar s-a prăbuşit în Pacific” şi nu pe uscat.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi