Joe Biden, consultat de urgență. Problema de sănătate care i-a alarmat pe medici

0
Publicat:

Fostul președinte american Joe Biden a fost supus unor investigații medicale suplimentare la un spital din Philadelphia după descoperirea unui „nodul mic” la prostată, a anunțat un purtător de cuvânt.

Joe Biden. FOTO: Profimedia

Potrivit acestuia, prezența unor probleme de prostată este frecventă la bărbații de vârsta lui Biden, care are 82 de ani, iar alte detalii legate de starea sa de sănătate nu au fost făcute publice momentan, relatează The New York Times.

Biden a părăsit funcția în noiembrie 2024, rămânând în istorie ca cel mai vârstnic președinte american în exercițiu. Îngrijorările constante legate de vârsta și sănătatea sa au contribuit la decizia de a renunța la candidatura pentru un al doilea mandat.

În februarie 2024, pe când se afla încă la Casa Albă, medicul său personal îl declarase „apt pentru a-și exercita funcția” în urma unui control medical de rutină efectuat la Spitalul Militar Walter Reed.

De la retragerea sa, Biden a fost discret, dar a revenit recent în spațiul public cu două interviuri acordate după împlinirea a 100 de zile din noul mandat al președintelui Donald Trump. Cu o zi înainte de vizita la spital, el și fosta primă doamnă Jill Biden au participat la o ediție comună a emisiunii „The View” a postului de televiziune american ABC, difuzată din Manhattan.

În timpul interviului, Biden a respins speculațiile privind o deteriorare a capacității sale mentale spre finalul mandatului: „Cei care spun asta greşesc. Nu există nimic în sprijinul acestei afirmaţii. Cred că singurul motiv pentru care m-am retras din cursă a fost acela că nu am vrut să avem un Partid Democrat divizat. Este o propoziţie simplă şi iată de ce m-am retras. Am crezut că este mai bine să pun ţara înaintea interesului meu, interesului meu personal”, a spus el.

În cadrul aceluiași interviu, Joe Biden a afirmat că îşi asumă parţial responsabilitatea pentru realegerea lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al Statelor Unite. „Da, îmi asum, uite, eram în funcţie şi el a câştigat. Aşadar, îmi asum responsabilitatea”, a spus fostul președinte american pentru ABC.

Mai multe pentru tine:
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete