Joe Biden: Ce se va întâmpla în Orientul Mijlociu va modela lumea pentru următorii 50-60 de ani

0
Publicat:

Preşedintele american a declarat, joi, într-o discuţie cu Gabriel Boric, preşedintele chilian, că ceea ce se întâmplă între Israel şi Hamas este un conflict de o gravitate istorică, ce va modela întreaga lume în următoarea jumătate de secol.

Joe Biden, președinte SUA

Reapariţia conflictului israeliano-palestinian a fost în centrul întâlnirii de joi dintre Joe Biden şi Gabriel Boric, potrivit Agerpres.

În Biroul Oval, şeful statului american a analizat amploarea conflictului actual dintre Israel şi Hamas în contextul istoriei, potrivit unui comunicat Casei Albe. „După părerea mea, există momente, poate la fiecare şase sau opt generaţii, când lumea se schimbă într-un interval foarte scurt de timp”, i-a spus el omologului său chilian, după care a adăugat: „Suntem în acel moment”.

La aproape o lună de la atacul sângeros comis de luptătorii Hamas în Israel şi în condiţiile în care statul israelian bombardează Fâşia Gaza pentru a elimina organizaţia teroristă, cei doi şefi de stat au subliniat gravitatea momentului.

„Cred că ceea ce se va întâmpla în următorii doi sau trei ani va determina cum va arăta lumea în următoarele cinci sau şase decenii. Poate că împreună putem să o facem mai bună”, a declarat Joe Biden.

În comunicatul său de presă, Casa Albă a relatat, de asemenea, începutul conversaţiei dintre cei doi lideri, care a căpătat un ton relaxat. Preşedintele chilian i-a spus lui Biden că acţiunile Israelului încalcă dreptul internaţional Preşedintele chilian, Gabriel Boric, care a condamnat în această săptămână bombardamentele aeriene ale armatei israeliene asupra Fâşiei Gaza şi şi-a rechemat ambasadorul în Israel, a declarat joi că i-a spus preşedintelui Joe Biden că acţiunile Israelului încalcă dreptul internaţional, relatează Reuters.

Boric a declarat că a condamnat atacul din 7 octombrie asupra Israelului de către gruparea militantă Hamas, care a ucis 1.400 de persoane, şi a cerut eliberarea ostaticilor israelieni, dar a adăugat că bombardamentele de represalii ale Israelului asupra Gaza au fost disproporţionate şi au încălcat dreptul internaţional.

Aceste atacuri ale Hamas sunt nejustificate, merită o condamnare globală, dar răspunsul guvernului lui Benjamin Netanyahu merită, de asemenea, cea mai clară condamnare din partea noastră. Nu există nicio îndoială că putem spune că răspunsul a fost disproporţionat şi că încalcă dreptul umanitar internaţional. Dreptul unui stat de a se apăra are limite, iar aceste limite implică respectarea vieţii civililor nevinovaţi, în special a copiilor, şi respectarea dreptului umanitar civil”, a declarat el reporterilor după întâlnirea cu Biden de la Casa Albă. 

Întrebat ce spune Biden despre toate acestea, Boric a spus că nu este el în măsură să vorbească în numele preşedintelui american. Casa Albă a emis mai târziu un comunicat în care a spus că Biden a „reafirmat eforturile continue de a creşte urgent şi de a susţine furnizarea de asistenţă umanitară care salvează vieţi, inclusiv alimente, apă şi îngrijiri medicale, către civilii din Gaza”. Biden se confruntă cu presiuni tot mai mari în străinătate şi în ţară, pentru că nu a cerut încetarea focului în conflictul dintre Israel şi Hamas, deşi Casa Albă susţine acum o serie de „pauze” în lupte pentru a permite oamenilor să iasă din Gaza şi pentru a permite sosirea ajutoarelor.

Mai multe pentru tine:
Momentul fenomenal în care Ianis Hagi salvează echipa Națională a României
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
„Am rămas în chiloți!” Momentul terifiant trăit de un român celebru pe cel mai înspăimântător aeroport din Europa
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Prințesa Rajwa a dus moda din Iordania la Palatul Elysée din Paris! Întâlnire istorică cu Brigitte și Emmanuel Macron
Planul lui Trump pentru Gaza îi va aduce Nobelul sau va aduce și pacea? Expertă: „Acum, pare mai degrabă un exercițiu diplomatic”
Luptele duse pentru cucerirea redutei Grivița II, în timpul Războiului de Independență
Românii care au vizitat una dintre cele mai izolate și ieftine țări din lume. Ce i-a impresionat cel mai mult: „Un gest simplu, dar cu o semnificație profundă”
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Drama Cameliei Mitoșeru, la 74 de ani: „Am suferit o nouă operație pe creier”. Fiul Mihai Mitoșeru n-o scapă din ochi: „Mă răsfață, e sufletul meu”
Impredictibilitatea economică și creșterea taxelor pun presiune pe industria serviciilor pentru afaceri, arată o analiză făcută de specialiști