Kamala Harris a amintit de vizita sa în România în cursul dezbaterii cu Donald Trump

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidata democraţilor americani, Kamala Harris, a vorbit despre vizita sa oficială în România, în timpul dezbaterii cu Donald Trump de marţi noaptea.

A avut loc prima dezbatere Trump - Harris. Foto Getty

În cursul dezbaterii dintre cei doi candidaţi la preşedinţia Statelor Unite, care a avut loc marţi noaptea, vicepreședintele american, Kamala Harris, a adus  în discuţie vizita sa oficială în România, din 2022.

Democrata a ţinut să precizeze faptul că, la scurtă vreme de la invazia Rusiei în Ucraina, a mers în țările aliate de la granița NATO, România și Polonia, pentru a consolida angajamentul american față de flancul estic, dar și pentru a oferi sprijin Ucrainei invadate, potrivit Antena 3.

„Eu m-am întâlnit cu Zelenski cu câteva zile înainte de invazie. Apoi am fost în România și Polonia și am adus 50 de țări împreună să susțină Ucraina pentru lupta ei dreaptă de apărare.

Grație ajutoarelor noastre, Ucraina rămâne o țară liberă și independentă. Dacă Trump era președinte, Putin era la Kiev acum. Agenda lui Putin nu e doar despre Ucraina, de aceea aliații noștri europeni sunt atât de bucuroși că Trump nu e mai președinte. El nu înțelege de ce e NATO cea mai importantă alianță din lume”, a declarat Kamala Harris.

Prima dezbatere Trump-Harris a avut loc marți noapte și a fost marcată de schimburi dure de replici și de o mulțime de informații false sau înșelătoare avansate de fostul președinte Donald Trump.

Liderul republican a susținut, printre altele, că ar putea încheia războiul din Ucraina „imediat”, în timp ce Kamala Harris l-a acuzat că, dacă ar fi fost președinte la momentul declanșării invaziei, „Putin ar fi fost la Kiev acum”.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €