Guvernatorul Ron DeSantis, pus din nou în umbra rivalului Donald Trump VIDEO

0
Publicat:

Republicanul Ron DeSantis a acordat primul său interviu unei mari media americane neconservatoare, dar principalul său rival, Donald Trump, a monopolizat încă o dată atenţia cu o posibilă nouă inculpare.

La doar câteva minute de la începutul interviului guvernatorului Floridei la postul CNN, fostul preşedinte Donald Trump a anunţat că se aşteaptă să fie pus sub acuzare a treia oară pentru implicarea sa în asaltul asupra Capitoliului.

Ron DeSantis, 44 de ani, a anunțat marţi noi propuneri pentru a lupta împotriva „woke-ismului" în armată, dar a fost nevoit în schimb să comenteze noile probleme ale principalului sau rival la învestitura republicană.

A doua parte a interviului său chiar a fost amânată cu o jumătate de oră de către canalul de televiziune pentru o transmisie în direct.

„Sper să nu fie inculpat. Nu cred că ar fi un lucru bun pentru ţară. Dar, în acelaşi timp, trebuie să mă concentrez pe a merge înainte şi asta vom face", a comentat el despre Donald Trump, pe care nu l-a atacat niciodată cu adevărat.

Ron DeSantis și Donald Trump FOTO Getty Images

Guvernatorul, figură a dreptei tradiţionale, ar fi trebuit să fie o alternativă la Donald Trump, dar are dificultăţi în a se impune. I se reproşează în special lipsa de carismă şi a unui program de către dreapta radicală.

Înaintea interviului de marţi, comitetul său de sprijin, Never Back Down, a stârnit noi controverse utilizând într-o reclamă o voce falsă a lui Donald Trump, generată de inteligenţa artificială.

Inculpat în mai multe anchete, fostul preşedinte nu a avut nicio reținere în a se lansa în a treia sa cursă pentru Casa Albă, declarându-se drept victima unei „vânătoare de vrăjitoare" condusă de democraţi - o teză la care mulţi dintre partizanii săi aderă - şi în prezent conduce detaşat în fruntea sondajelor pentru investitura republicană.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă