„E suficient“! Biden cere din nou interzicerea puştilor de asalt după un atac armat cu cinci morți

0
Publicat:

"Este suficient", a reacţionat vineri preşedintele SUA Joe Biden, care a cerut din nou "interzicerea puştilor de asalt", după un nou atac armat, soldat cu cinci morţi la Raleigh, Carolina de Nord (sud-est), relatează AFP.

Preşedintele SUA Joe Biden, care a cerut din nou interzicerea puştilor de asalt

"Am fost îndoliaţi şi ne-am rugat alături de prea multe familii care au trebuit să suporte povara teribilă a acestor împuşcături în masă", a afirmat, potrivit unui comunicat, preşedintele SUA, ale cărui încercări de a interzice armele semiautomate s-au lovit până acum de opoziţia acerbă a parlamentarilor republicani.

Atacatorul acuzat că a ucis joi cinci persoane într-un oraş din sud-estul Statelor Unite este un băiat de 15 ani, au declarat vineri autorităţile locale, adăugând că este internat în spital şi se află în stare critică, arată agerpres.ro.

Victimele atacului din Raleigh, capitala statului Carolina de Nord, au vârste cuprinse între 16 şi 52 de ani, a declarat şefa poliţiei oraşului Estella Patterson. Printre victime se numără şi un poliţist care nu era de serviciu.

Aproximativ 49.000 de persoane au murit în atacuri cu arme de foc în Statele Unite în 2021, comparativ cu 45.000 în 2020, care a fost deja un an record. Aceasta înseamnă peste 130 de decese pe zi, dintre care mai mult de jumătate sunt sinucideri. Cu toate acestea, atacurile în masă sunt cele care marchează cel mai mult societatea americană, ilustrând diviziunea ideologică dintre conservatori şi progresişti referitor la modul în care pot fi prevenite astfel de tragedii.

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete