Două proteste diferite în Portland: adolescenţii de culoare îşi duc propria luptă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Confruntări între protestatari şi forţele de ordine în faţa tribunalului federal din Portland 27 IULIE 2020 FOTO EPA-EFE/DAVID SWANSON

Oraşul Portland a avut parte de prima noapte fără gaze lacrimogene în aproape o lună după ce agenţii federali au predat ştacheta poliţiei în controlul unor proteste concentrate asupra clădirii tribunalului federal unde au avut loc încleştări noapte de noapte de la sosirea forţelor paramilitare menite a stopa vandalizările. Dar de fapt sunt două proteste diferite.

O spun adolescentele de culoare venite la protestele de la sediul poliţiei şi care se declară frustrate de mulţimea în majoritate albă adunată în faţa tribunalului federal baricadat unde are loc o luptă cu forţele de ordine.

„Mi s-a luat ca voi toţi să vă focusaţi pe toţi aceşti albi”, a spus Erandi, o adolescentă de 17 ani, parte a unui grup de adolescente echipate cu megafoane. „Asta e mişcarea Viaţa negrilor contează”.

De două luni protestele mişcării BLM au urmat un tipar asemănător, relatează Reuters. O demonstraţie paşnică împotriva injustiţiei rasiale şi brutalităţii poliţiei are loc la lăsarea serii la sediul central al poliţiei. Este una mai mult spontană decât organizată şi cei prezenţi îşi dau microfoane de la unul la altul, într-o atmosferă pe alocuri festivă, cu tobe şi cântece şi grătare. Un bărbat cântă: „Pe străzile din Portland/Îl luăm înapoi/Purtând o mască pentru că ei mă împuşcă cu gaze”.

La o conferinţă de presă de joi, preşedintele american Donald Trump a descris protestatarii ca „agitatori şi anarhişti profesionişti”, iar agenţii federali trimişi acolo au scopul de a curăţa cuiburile de terorişti.

Numai că realitatea din teren este una mult mai tulbure. Nu există lideri evidenţi şi nicio structură a acestor proteste, ci doar un acelaşi centru de tensiune reluat la căderea nopţii în care un grup mic de protestatari majoritar alb ia cu asalt clădirea federală aruncând cu artificii şi obiecte la poliţie şi agenţii aflaţi dincolo de gardul ridicat în jurul tribunalului.

„Există două proteste diferite. Acesta e unul frumos”, a spus Ngee Gow, 22 de ani, arătând spre demonstranţii adunaţi la sediul poliţiei. „Iar asta e distrugere”, a spus el indicând spre cei adunaţi în faţa clădiri federale pentru a-i înfrunta pe agenţii federali care o păzesc.

Mame din suburbii,veterani şi lucrători în sănătate s-au alăturat protestelor anti-rasism la începutul lunii iulie pentru a denunţa intervenţia federală şi a domoli violenţele. Iniţial, protestatarii de culoare i-au primit în mijlocul lor pe mamele şi apoi taţii care au venit cu aspiratoare de frunze contra gazelor lacrimogene - dar au început să fie iritaţi de cei care vin să provoace încleştări cu forţele de ordine.

Portland este unul din cele mai albe oraşe din SUA, doar 3% din locuitori fiind afro-americani. Deşi rezidenţii au vederi progresive, totuşi oraşul este încă destul de segregat, o moştenire a trecutului rasist al statului Oregon - acesta a fost singurul stat american care a interzis oamenii de culoare la înfiinţarea sa.

„Noi ne punem la bătaie inimile aici. Vrem ca aceşti albi să înţeleagă că nu suntem aici să aprindem focuri de tabără. Nu este doar o petrecere”, a spus Erandi.

Alături de alţi protestatari de culoare, Gow aruncă priviri dezamăgite către mulţimea adunată în faţa tribunalului, care strigă: „Federalilor plecaţi acasă”.

„Este despre vieţile negrilor. Punct. Dacă vrei să respecţi vieţile negrilor, şi dacă vrei să-i respecţi pe Breonna Taylor (o tânără împuşcată în urma unui raid al poliţiei la casa sa -n.r) şi George Floyd, atunci ai asculta mişcarea în loc să te înfrunţi cu poliţia”, a spus Gow pentru Reuters.

Mai multe pentru tine:
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”