Analiză De ce China și Rusia nu se tem de Statele Unite. Greșelile lui Donald Trump

Președintele american Donald Trump se bucură de putere — de consolidarea ei constantă pe plan intern și de folosirea agresivă în politica externă. În primele zece luni de mandat, Trump a utilizat forța Americii pentru a revizui alianțe cheie și a soluționa dispute de lungă durată.

Totuși, această abordare, pe care analiștii o numesc „doctrina Trump”, a fost până acum îndreptată în principal împotriva unor actori mai slabi pe scena mondială. Acum, liderul de la Casa Albă intră într-o etapă în care se confruntă cu rivali mai puternici — Rusia și China — și este nevoit să-și tempereze unele dintre cele mai controversate trăsături, scrie analistul Hal Brands în Bloomberg.

Trump și-a criticat frecvent predecesorii pentru „risipirea” puterii americane în intervenții militare costisitoare și pentru lipsa de fermitate în apărarea intereselor economice și geopolitice ale SUA. Politica sa externă se caracterizează printr-un stil dur, aplicat atât adversarilor, cât și aliaților.

Pe plan economic, președintele american a impus tarife punitive pentru a renegocia relații comerciale sau pentru a-și impune voința în disputele bilaterale. Strategia a forțat parteneri-cheie — de la Uniunea Europeană la Coreea de Sud — să accepte acorduri dezechilibrate, din care Washingtonul a avut mai mult de câștigat.

În geopolitică, Trump a fost la fel de activ. În Orientul Mijlociu, a ordonat atacuri aeriene asupra Iranului și a exercitat presiuni diplomatice pentru o încetare a focului în Gaza. În Europa și Asia, a folosit amenințări implicite cu retragerea SUA din alianțe pentru a determina aliații să-și majoreze bugetele de apărare. În emisfera vestică, a reafirmat dominația americană prin presiune diplomatică, sancțiuni economice și desfășurări militare.

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a declarat luna trecută că Statele Unite „nu vor mai permite să fie exploatate” și că Washingtonul își va apăra ferm interesele.

Totuși, realitatea arată că Trump a fost cel mai dur cu state mai slabe — țări izolate precum Iranul și Venezuela sau aliați dependenți strategic de SUA. Adevărata provocare va fi modul în care va reuși să impună influența americană în fața unor puteri majore, mai puțin impresionate de retorica sa.

Rusia și China — testul real al doctrinei Trump

Președintele american a promis o încheiere rapidă a războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Însă Kremlinul a tratat cu ironie inițiativele sale de pace. Vladimir Putin a întârziat negocierile și a formulat cereri maximaliste pentru orice acord, în timp ce armata rusă a intensificat atacurile asupra Ucrainei și acțiunile hibride împotriva Europei.

Scopul președintelui rus, susțin analiștii, pare să fie nu doar slăbirea guvernului de la Kiev, ci și subminarea NATO și umilirea Statelor Unite. În replică, administrația Trump a anunțat noi sancțiuni împotriva Moscovei și, potrivit presei, a autorizat Ucraina să efectueze lovituri asupra țintelor din Rusia.

În același timp, China a răspuns la presiunile economice americane cu măsuri proprii: restricții asupra exporturilor de minerale rare și tarife de represalii. Beijingul consideră acum că are o poziție avantajoasă și cere ridicarea restricțiilor tehnologice și a tarifelor ca preț pentru un armistițiu comercial de durată.

Chiar dacă întâlnirea dintre Trump și președintele chinez Xi Jinping, programată pe 30 octombrie în Coreea de Sud, va duce la o reducere a tensiunilor, aceasta ar fi cel mult o pauză temporară într-o competiție mai amplă pentru supremație economică și geopolitică. În paralel, Xi lansează inițiative diplomatice globale și programe de înarmare care reflectă ambiția Chinei de a-și extinde influența în regiunea Asia-Pacific și dincolo de ea.

Rusia și China sunt hotărâte să demonstreze că duritatea lui Trump este doar un bluff. Ambele state urmăresc proiecte geopolitice care contravin direct intereselor americane. Pentru a le contracara, Trump va trebui, notează Bloomberg, să-și ajusteze abordarea în trei direcții.

Trei provocări pentru Casa Albă

În primul rând, Trump are nevoie de mai multă concentrare și coerență. Stilul său de acțiune rapidă și spectaculoasă — cum ar fi bombardarea unor ținte iraniene și declararea problemei „rezolvate” — nu poate fi aplicat în relațiile cu Moscova și Beijingul.

Consolidarea rezistenței economice față de China presupune ani de investiții strategice și cooperare internațională. Presarea Rusiei pentru a opri războiul din Ucraina cere un efort constant — ajutor militar și economic pentru Kiev și presiune financiară asupra Moscovei.

În al doilea rând, confruntarea cu marile puteri necesită reconcilierea cu aliații. SUA vor avea nevoie de sprijinul Europei pentru a menține sancțiunile împotriva Rusiei și pentru a garanta o pace durabilă în Ucraina. În același timp, Washingtonul nu poate asigura lanțurile de aprovizionare cu minerale rare sau contracara ambițiile militare ale Chinei fără sprijinul partenerilor săi.

Există totuși semne pozitive. Trump a semnat un parteneriat cu Australia pentru minerale critice și a promis consolidarea cooperării militare în cadrul alianței AUKUS, care include și Marea Britanie.

În Asia de Sud-Est, președintele american a încheiat acorduri privind resurse minerale cu Malaezia și Thailanda și a convenit asupra unor aranjamente comerciale menite să creeze un front comun împotriva presiunii chineze. Potrivit analiștilor, Trump va obține rezultate mai bune dacă își va trata aliații ca multiplicatori de forță, nu ca ținte de presiune.

În al treilea rând, Trump trebuie să gestioneze diviziunile interne din SUA. Autocrații de la Moscova și Beijing interpretează polarizarea politică americană drept semn de slăbiciune.

Deși nu este singurul responsabil pentru aceste tensiuni, Trump a făcut puțin pentru a le atenua. Iar deși strategia sa de a miza pe confruntare poate aduce beneficii electorale, ea complică misiunea de a apăra poziția globală a Statelor Unite într-o competiție cu rivali tot mai puternici.