Consulat mobil. SUA oferă servicii de pașapoarte în colonii israeliene din Cisiordania. Palestinienii acuză o „încălcare a dreptului internațional”

0
Publicat:

Statele Unite vor oferi, în premieră, servicii consulare direct în două colonii israeliene din Cisiordania ocupată, marcând o schimbare față de practica anterioară. Decizia a fost salutată de Israel, dar criticată ferm de oficiali palestinieni, care o consideră „o încălcare clară a dreptului internațional”.

Ambasada SUA Ierusalim/FOTO:X

Într-un mesaj publicat pe platforma X, Ambasada SUA la Ierusalim a anunțat că, în cadrul inițiativelor dedicate aniversării a 250 de ani de la proclamarea independenței Statelor Unite, va furniza servicii de pașapoarte pentru cetățenii americani în colonia Efrat, „doar pentru o zi”.

Efrat

Efrat se află la aproximativ 12 kilometri sud de Ierusalim și are o populație de circa 12.000 de israelieni. Coloniile israeliene din Cisiordania, teritoriu ocupat de Israel din 1967, sunt considerate ilegale potrivit dreptului internațional, o interpretare contestată de guvernul israelian.

Autoritatea Palestiniană, prin Comisia pentru Colonizare și Rezistență la Zid, a transmis că inițiativa „favorizează în mod evident autoritățile ocupației”. Șeful comisiei, Mu’ayyad Shaa’ban, a afirmat că măsura „consolidează o realitate a colonizării care subminează posibilitatea înființării unui stat palestinian independent și suveran”.

Gruparea Hamas a calificat decizia drept „un precedent periculos” și o „recunoaștere practică a legitimității colonizării”.

Ambasada americană a precizat că servicii similare vor fi oferite în lunile următoare și în colonia Beitar Illit, precum și în orașul palestinian Ramallah și în alte trei orașe din interiorul Israelului.

Israelul salută măsura

Ministrul israelian de externe, Gideon Saar, a salutat măsura, afirmând că apreciază decizia de a extinde serviciile consulare la Efrat, folosind denumirea biblică „Iudeea și Samaria” pentru Cisiordania.

Analiștii spun că atât contextul, cât și intenția sunt relevante. Hugh Lovatt, de la Consiliul European pentru Relații Externe, a declarat că ambasadorul american în Israel, Mike Huckabee, este cunoscut pentru susținerea viziunii „Israelului Mare”. În opinia sa, măsura transmite semnalul că Washingtonul nu va trata coloniile din Cisiordania diferit de localitățile aflate pe teritoriul recunoscut al Israelului.

Săptămâna trecută, guvernul israelian condus de Benjamin Netanyahu a aprobat măsuri menite să consolideze controlul asupra Cisiordaniei și să faciliteze achiziția de terenuri de către coloniști, o decizie pe care palestinienii au descris-o drept „o anexare de facto”.

Președintele american Donald Trump a declarat că se opune anexării oficiale a Cisiordaniei, în linie cu poziția tradițională a SUA, însă administrația sa nu a adoptat măsuri pentru a limita extinderea coloniilor, care s-a intensificat în ultimul an.

Violențele în Cisiordania au crescut de la izbucnirea războiului din Gaza, în octombrie 2023. Săptămâna trecută, un palestinian cu cetățenie americană a fost ucis într-un atac atribuit coloniștilor israelieni, potrivit Ministerului palestinian al Sănătății și martorilor. În sudul Hebronului, în zona Masafer Yatta, au fost raportate recent incendieri de locuințe palestiniene.

În prezent, Statele Unite oferă servicii consulare la ambasada din Ierusalim și la un birou din Tel Aviv. Se estimează că zeci de mii de cetățeni cu dublă cetățenie americano-israeliană locuiesc în Cisiordania.

Peste 500.000 de coloniști israelieni trăiesc în Cisiordania, teritoriu locuit de aproximativ trei milioane de palestinieni. O mare parte din regiune se află sub control militar israelian, în timp ce Autoritatea Palestiniană exercită o autonomie limitată în anumite zone.

Mai multe pentru tine:
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat