Cine este atacatorul de la şcoala elementară din Texas. Tragedia, anunţată pe reţele sociale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Salvador Ramos FOTO DAILY MAIL

Salvador Ramos, un tânăr de 18 ani, a fost identificat de autorităţi drept suspectul în cazul atacului asupra unei şcoli elementare din oraşul Uvalde, din statul american Texas, în care au fost ucise 21 de persoane, dintre care 19 copii.

Cel puţin 19 elevi şi doi adulţi au fost ucişi marţi într-un atac armat la şcoala elementară Robb din Uvalde, Texas, la aproximativ 100 de kilometri vest de San Antonio. Atacatorul, identificat drept Salvador Ramos, este mort şi se crede că a acţionat singur. 

Ramos, în vârstă de 18 ani, era elev al şcolii. Înainte de a merge la şcoală, el şi-a împuşcat bunica, iar înainte de a se baricada în clădirea unităţii de învăţământ, a avut loc un schimb de focuri între el şi agenţii patrulei de frontieră.

Ramos a postat pe o reţea de socializare o fotografie cu armele de asalt pe care şi le cumpărase

Înainte de tragedie, Ramos a postat fotografii cu armele sale pe Instagram şi a trimis un mesaj unei fete pe care o cunoştea foarte puţin, spunând că plănuieşte un atac. „Am un mic secret. Fii recunoscătoare că te-am etichetat“. Fata i-a răspuns: „Nu, este doar înfricoşător. Abia te cunosc şi mă etichetezi într-o poză cu nişte arme”, conform publicaţiei Daily Mail. „Este un străin. Nu ştiu nimic despre el, a decis să mă eticheteze în postarea lui cu arme”, a afirmat ulterior.

Ramos, care s-a născut în Dakota de Nord, dar a trăit în Uvalde, a fost elev la liceul Uvalde. În timpul studiilor, colegii îşi amintesc că atacatorul a fost umilit cu privire la hainele pe care le purta, dar şi vizavi de situaţia financiară a familiei sale. 

Guvernatorul statului Texas, Greg Abbott, a vorbit despre „o crimă fără sens” şi a cerut comunităţii din Uvalde să-i sprijine toţi pe cei care suferă de pe urma acestui atac. 

Autorităţile spun că este cel mai sângeros atac de la tragedia din 2018 când 14 elevi de liceu şi trei angajaţi au fost ucişi în Parkland, Florida şi de la cea din 2012 din Sandy Hook din Connecticut, în care au fost ucişi 20 de copii şi şase angajaţi.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort