Ce verdict au dat americanii confruntării dintre Trump și Biden. Cine a câștigat

0
Publicat:

Un sondaj realizat în rândul telespectatorilor care au urmărit dezbaterea din SUA arată că majoritatea alegătorilor consideră că fostul preşedinte Donald Trump l-a surclasat pe actualul preşedinte, Joe Biden, potrivit CNN, informează EFE.

CNN a organizat prima dezbatere electorală Trump-Biden FOTO EPA-EFE

Astfel, 67% dintre telespectatorii care au urmărit dezbaterea cred că republicanul Donald Trump a avut performanţe mai bune, faţă de 33%, care au considerat contrariul. Potrivit sondajului CNN, citat de Agerpres, majoritatea respondenţilor au indicat că nu au încredere reală în capacitatea democratului Joe Biden de a conduce ţara.

Dintre alegătorii republicani, 96% au spus că Donlad Trump a făcut o treabă mai bună în dezbatere, în timp ce 69% dintre alegătorii democraţi l-au văzut pe Joe Biden drept câştigătorul serii.

Pe de altă parte, 81% dintre cei consultaţi au declarat că dezbaterea nu a avut niciun efect asupra deciziei lor privind alegerea preşedintelui, în timp ce 14% au spus că evenimentul i-a făcut să reflecteze, deşi nu şi-au schimbat opinia anterioară.

CNN avertizează că rezultatele sondajului reflectă opiniile alegătorilor care au urmărit dezbaterea şi nu sunt reprezentative pentru opiniile întregului public care ar putea vota, în cele din urmă, la scrutinul prezidenţial din noiembrie.

Prima dezbatere Trump - Biden

Preşedintele SUA, democratul Joe Biden, s-a confruntat joi, 27 iunie 2024, cu contracandidatul său republican în cursa pentru Casa Albă, Donald Trump, în prima dezbatere televizată din această campanie electorală, cu mai puţin de jumătate de an înainte de scrutin.

Primul discurs şi primul atac al lui Joe Biden. "Când a plecat Donald Trump, era o situaţie de adevărat haos", a spus preşedintele american despre starea economică a ţării.

"Situaţia noastră era excelentă", a negat Donald Trump, dând asigurări asigură că "viaţa a fost mai bună" sub mandatul său.

"Inflaţia ne omoară ţara", a spus candidatul republican la alegerile din SUA, Donald Trump, în timpul primei dezbateri împotriva preşedintelui democrat.

Joe Biden "nu a făcut o treabă bună. A făcut o treabă proastă. Iar inflaţia ne omoară ţara. Este pe cale să ne omoare", a spus omul de afaceri republican.

Inflaţia preţurilor de consum a atins 9,1% în Statele Unite în iunie 2022 şi de atunci a scăzut la 3,3% în mai 2024.

"Cei mai bogaţi plătesc doar 6% impozit pe venit", s-a plâns preşedintele american Joe Biden.

"Peste 400.000 de dolari, vom creşte taxele pentru a proteja pe toată lumea în ţara noastră, acest lucru ne va permite să mergem mai departe cu securitatea socială", a anunţat el.

"Bogaţii trebuie să-şi plătească partea", a justificat Joe Biden.

Pe de altă parte, preşedintele democrat şi-a continuat atacurile împotriva lui Donald Trump, pe care îl acuză că vrea "să elimine securitatea socială şi să reducă protecţia socială".

Dreptul la avort

Întrebat despre dreptul la avort, Donald Trump a afirmat că nu va „bloca” accesul la pilula de avort dacă va fi ales.

În 2022, Curtea Supremă a Statelor Unite a anulat decizia Roe v. Wade, care din 1973 garantase dreptul la avort femeilor americane din toată ţara.

Donald Trump a susţinut că doreşte să „redea puterea statelor” în acest domeniu.

Preşedintele Biden i-a reproşat lui Trump acţiunea sa „îngrozitoare” împotriva dreptului la avort.

El a promis, dacă va fi ales, să reintroducă hotărârea Roe v. Wade.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie