Video Ce a spus Donald Trump înainte și după ce a fost împușcat: „Lasă-mă să-mi iau...” VIDEO

0
Publicat:

Donald Trump, fostul președinte american care aspiră la un nou mandat, a refuzat să părăsească scena, după ce a fost împușcat, până când nu și-a recuperat pantofii. Un tânăr de 20 de ani a încercat să-l ucidă pe Trump, la ora locală 18.15, în timpul unui discurs electoral susținut în Pennsylvania.

Donald Trump a fost scos de pe scena de serviciile secrete FOTO Donald Trump jr. X

Înainte ca împușcăturile să răsune, Donald Trump spunea mulțimii: „Dacă vrei cu adevărat să vezi ceva atât de trist, aruncă o privire la ceea ce s-a întâmplat --”, spunea înainte de a fi întrerupt, când au răsunat între opt și zece focuri de armă, relatează Daily Mail. 

Politicianul republican a fost rănit de glonț la urechea dreaptă. Imediat, agenții Serviciului Secret american l-au acoperit pe fostul președinte. 

Lasă-mă să-mi iau pantofii”, se putea auzi spunând Trump, în vârstă de 78 de ani, în timp ce agenții îl sprijineau și încercau să-l scoată de pe scenă.

Agenții Secret Service au format rapid un scut uman în jurul lui Trump, care a rămas calm și stăpân pe situație. 

Lasă-mă să-mi iau pantofii! Vă țin eu, domnule. Lasă-mă să-mi iau pantofii. Domnule, trebuie să mergem. Lasă-mă să-mi iau pantofii",  a decurs dialogul dintre Donald Trump și agenții Secret Service.

Apoi, în stilul caracteristic, Donald Trump le-a transmis un ultim mesaj  susținătorilor lui,  în timp ce sângele îi curgea pe partea dreaptă a feței, a strigat cu pumnul ridicat: „Stați...Luptați! Luptați! Luptați!”.

„Este incredibil că un astfel de act poate avea loc în țara noastră” 

Trump a fost transportat de urgență la un spital local, unde i-a fost tratată rana.  El a emis o declarație pe Truth Social, în care confirmă că a fost lovit de un glonț, mulțumind în același timp Serviciilor Secrete și forțelor de ordine pentru „răspunsul lor rapid la împușcăturile care tocmai au avut loc în Butler, Pennsylvania”. 

În scurt timp, Secret Service a confirmat că Trump este în siguranță, iar purtătorul de cuvânt al politicianului a declarat că acesta este în stare bună. 

Cel mai important, vreau să transmit condoleanțele mele familiei persoanei de la miting care a fost ucisă și, de asemenea, familiei unei alte persoane care a fost grav rănită”, a scris Donald Trump pe rețeaua de socializare, după tentativa de asasinat. 

Un bărbat în vârstă de 20 de ani l-a împușcat și rănit pe Donald Trump.  Atacatorul a fost reperat de lunetiști și ucis. Un martor a relatat că a văzut un individ înarmat urcând pe clădire și a alertat forțele de ordine prezente la miting cu cinci minute înainte ca Trump să înceapă discursul, dar avertismentul său a fost ignorat. 

Mai multe pentru tine:
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța