Alegeri SUA 2024: Un sondaj indică „semnale alarmante” pentru Biden cu opt luni înainte de prezidențiale

0
Publicat:

Joe Biden pierde teren în faţa rivalului său republican Donald Trump, care îl devansează într-un sondaj publicat sâmbătă de jurnalul New York Times şi care arată "semnale alarmante" pentru actualul preşedinte american pe lângă unii alegători democraţi.

Joe Biden, președintele SUA

Publicarea acestui sondaj are loc cu opt luni înainte de alegerile din noiembrie şi cu patru zile înainte de "Super Tuesday", un eveniment crucial în cadrul căruia 15 state organizează simultan primarele democrate şi republicane. Joe Biden şi Donald Trump sunt de departe favoriţii partidelor lor, scrie Agerpres.

Dacă alegătorii ar vota astăzi pentru a-şi alege preşedintele, 43% ar vota pentru Biden, faţă de 48% pentru Trump, potrivit acestui sondaj realizat la nivel naţional de New York Times şi universitatea Siena College.

Preşedintele democrat de 81 de ani poate insista, cu cifre în sprijinul său, că economia merge bine, "doar unul din patru alegători cred că ţara evoluează în direcţia bună", cu "majoritatea alegătorilor (care) crede că economia merge prost", potrivit jurnalului.

Acest sondaj dezvăluie "o serie de semnale alarmante pentru preşedinte referitor la punctele slabe din tabăra democrată, în special în rândul femeilor, alegătorilor de culoare şi latino", precum şi al unor muncitori, a scris New York Times.

În pofida numeroaselor sale probleme judiciare, controlul lui Trump asupra Partidului Republican oferă, dimpotrivă, o tabără "mai unită": fostul preşedinte "câştigă 97% din voturile celor care spun că l-au votat în urmă cu patru ani şi practic niciunul dintre foştii săi partizani nu a declarat că doreşte să-l voteze pe Biden".

În schimb, "Biden este susţinut doar de 83% dintre alegătorii săi din 2020, 10% afirmând că îl susţin în prezent pe Trump", a adăugat New York Times.

Pe lângă economie, vârsta preşedintelui Biden, 81 de ani, precum şi sprijinul ferm pentru Israel, aflat în război în Fâşia Gaza, explică, de asemenea, nemulţumirea din rândul unei părţi a electoratului democrat.

În noiembrie, New York Times a publicat un sondaj cu un an înainte de prezidenţiale, care îl arăta deja pe Trump înaintea lui Biden în cinci din şase state-cheie, democratul pierzând teren în rândul tinerilor şi minorităţilor.

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie