Ajutor pentru WikiLeaks

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fundaţia pentru Libertatea Presei a fost înfiinţată luni de mai multe personalităţi americane, printre care se află şi actorul John Cusack, cu scopul de „a finanţa şi de a susţine organizaţiile atacate pentru faptul că au spus adevărul", precum site-ul WikiLeaks.

Informaţia a fost confirmată de un comunicat postat luni pe site-ul făcut celebru de jurnalistul Julian Assange, relatează AFP.

The Freedom of the Press Foundation (FOPF) va promova şi va finanţa „un jurnalism tenace, de interes public, ce vizează expunerea oricărei gestiuni proaste, a corupţiei şi a acţiunilor ilegale întreprinse de un guvern".

Site-ul WikiLeaks a devenit cunoscut în lumea întreagă în 2010, după ce a publicat o serie de rapoarte confidenţiale ale armatei americane din Afganistan şi Irak şi aproximativ 250.000 de telegrame diplomatice americane.

Blocaj bancar

În comunicatul său, denumit „WikiLeaks declară război blocajelor bancare", administratorii site-ului îi acuză pe giganţii cardurilor bancare Visa şi Mastercard, dar şi site-ul de plăţi online Paypal şi Bank of America, că „au blocat 95% din donaţiile făcute în beneficiul WikiLeaks". Acest fapt a condus la scăderea rezervelor financiare ale site-ului, „de la peste 1 milion de dolari, în 2010, la mai puţin de o mie de dolari în decembrie 2012".

La sfârşitul lunii noiembrie, Julian Assange a afirmat că această blocare a donaţiilor a antrenat o pierdere globală de 30 de milioane de lire sterline (36,9 milioane euro).

„Am luptat cu acest blocaj imoral timp de doi ani lungi. L-am învins în tribunale (...), în Franţa şi în Germania astăzi, iar alături de generoşii şi puternicii noştri prieteni care cred încă în Primul Amendament îl vom învinge şi în Statele Unite", a declarat Julian Assange în acelaşi comunicat.

Fundaţia permite „donaţiile în favoarea WikiLeaks, care vor putea fi de acum înainte deductibile din impozite, în Statele Unite şi în Europa". Fundaţia permite totodată finanţarea şi altor site-uri de informaţii precum The up Take, TheNationalSecurityArchive şi MuckRockNews.

Luni, la ora 12.00 GMT, aceste patru site-uri au primit fiecare o primă donaţie de 23 de dolari.

Julian Assange, în vârstă de 41 de ani, este refugiat, din luna iunie, în ambasada Ecuadorului din Londra, pentru a evita extrădarea în Suedia, unde este acuzat de presupuse agresiuni sexuale. Assange, jurnalist şi activist pentru drepturi civice, respinge acuzaţiile din Suedia, afirmând că autorităţile de la Stockholm doresc să îl extrădeze în Statele Unite, unde este acuzat de publicarea a zeci de mii de mesaje diplomatice şi militare secrete pe site-ul WikiLeaks.Body

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”