Vladimir Putin promite un „răspuns“ după atacul asupra podului Crimeii şi cere consolidarea securităţii

0
Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut luni întărirea măsurilor de securitate la podul peste strâmtoarea Kerci, care leagă peninsula Crimeea (anexată de Moscova în 2014) de Rusia.

Podul Kerci FOTO gazeta.ru

"Dat fiind faptul că acesta este al doilea atac terorist asupra podului Crimeii, aştept propuneri concrete pentru îmbunătăţirea securităţii acestei importante şi strategice infrastructuri de transport", a declarat Putin în cadrul unei reuniuni a guvernului de la Moscova transmisă de televiziunea de stat.

Potrivit lui Putin, o fată a fost rănită, iar ambii ei părinţi au fost ucişi în acest atac atribuit de Moscova Ucrainei.

"Familia se ducea în Crimeea din regiunea (rusă) Belgorod", a indicat preşedintele.

"Va exista bineînţeles un răspuns al Rusiei. Ministerul Apărării pregăteşte propuneri corespunzătoare", a spus Putin.

Atacul a provocat importante daune la secţiunea rutieră a podului, care serveşte de asemenea la transportul materialului militar pentru armata rusă care luptă în Ucraina.

Despre acest atac s-a spus că ar fi fost efectuat de serviciile speciale şi de forţele navale ucrainene cu ajutorul unor "drone navale", aşa cum afirmase anterior luni pentru AFP o sursă din cadrul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU).

"Ceea ce s-a petrecut este un nou act terorist al regimului de la Kiev", a spus Putin.

Podul din beton, cu o lungime de 18 km, construit cu mari cheltuieli din ordinul lui Vladimir Putin, care l-a şi inaugurat în 2018, constă în două secţiuni paralele, una rezervată circulaţiei rutiere, iar cealaltă traficului feroviar.

Potrivit vicepremierului rus Marat Husnullin, structurile de susţinere a podului peste Kerci nu au fost avariate de explozie, ceea ce Putin a calificat drept o "veste bună".

Husnullin a spus că prevede redeschiderea completă a circulaţiei rutiere pe pod până în 1 noiembrie.

La finalul reuniunii în format de videoconferinţă cu responsabili naţionali şi regionali pentru a evalua consecinţele atacului, Putin a afirmat că este un atac crud şi lipsit de sens, susţinând că podul nu a mai fost folosit de luni de zile pentru aprovizionarea forţelor ruse care luptă în Ucraina, potrivit Reuters.

Ucraina nu a revendicat oficial atacul, presa ucraineană a relatat că serviciile de securitate ucrainene ar fi desfăşurat drone maritime.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Doliu la Curtea Spaniei. Chiar înainte de Crăciun, Regina Sofia e complet neconsolată
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”