Secretarul general al ONU propune Rusiei prelungirea acordului privind exportul de cereale din Ucraina

0
Publicat:

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a prezentat o cale de urmat care să permită extinderea acordului privind exporturile de cereale din Ucraina, a anunţat luni biroul său, după o întâlnire cu ministrul rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov, transmite AFP.

Antonio Guterres FOTO: EPA EFE

Antonio Guterres i-a înmânat lui Serghei Lavrov o scrisoare adresată preşedintelui Vladimir Putin, în care prezintă propunerea unei căi de urmat pentru îmbunătăţirea, prelungirea şi extinderea acordului care, din iulie anul trecut, permite exportul de cereale ucrainene pe Marea Neagră, în pofida conflictului, se arată în comunicat, citat de Agerpres.

O scrisoare similară a fost trimisă "celor doi semnatari" ai acestui acord considerat crucial pentru securitatea alimentară mondială, Ucraina şi Turcia.

"Iniţiativa Mării Negre pentru exporturile de cereale" a fost reînnoită pentru a doua oară pe 19 martie. Însă Rusia a insistat atunci asupra unei prelungiri de 60 de zile, nu asupra unei prelungiri tacite de 120 de zile, subliniind obiecţiile sale faţă de aplicarea unui acord paralel pentru propriile exporturi de produse agricole, în special îngrăşăminte, încă împiedicate de sancţiunile occidentale.

La mijlocul lunii aprilie, Moscova a ameninţat din nou că va suspenda Iniţiativa Mării Negre până pe 18 mai dacă cerinţele sale nu sunt îndeplinite, în special eliminarea barierelor la exportul de produse agricole şi reconectarea la sistemul bancar internaţional Swift a băncii specializată în agricultură Rosselkhozbank.

Secretarul general al ONU "a luat act de preocupările Federaţiei Ruse" cu privire la aplicarea acordului la exporturile proprii de alimente şi îngrăşăminte şi "a furnizat un raport detaliat cu privire la progresele înregistrate în acest sens", au spus serviciile sale, menţionând că ONU va "continua activitatea" pentru a "soluţiona problemele rămase".

Însă "până acum, nu s-au înregistrat prea multe progrese", a comentat Serghei Lavrov într-un comunicat de presă al ministerului său, regretând absenţa "voinţei ţărilor occidentale de a face cu adevărat ceea ce este necesar pentru a pune în aplicare implementarea cu succes" a celor două aspecte ale dosarului."Vom studia ideile pe care (secretarul general) ni le-a dat pe hârtie", a adăugat el.

Antonio Guterres şi-a exprimat, de asemenea,"îngrijorarea" cu privire la obstacolele întâlnite recent în operaţiunile zilnice ale Centrul de Coordonare a Acordului, care include reprezentanţi ai celor patru părţi (Ucraina, Rusia, ONU, Turcia).

Inspectarea navelor încărcate cu cereale ucrainene a fost suspendată temporar săptămâna trecută.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026