Rușii au recurs la deepfake pentru a da vina pe ucraineni pentru atacul terorist din sala de concerte de la periferia Moscovei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-o știre specială dedicată atacului terorist din sala de concerte Crocus, postul rusesc NTV a difuzat un videoclip fals în care Oleksi Danilov, secretarul Consiliului de Securitate și Apărare Națională al Ucrainei, ar fi confirmat implicarea Ucrainei în cele întâmplate, scrie publicația rusă de opoziție „Meduza”.

Emisiunea a fost difuzată în jurul orei unu dimineața la Moscova (în jurul miezului nopții, ora Bucureștiului). Prezentatorul a făcut următoarea introducere la videoclip: „Implicarea regimului de la Kiev în atacul terorist din suburbiile Moscovei a fost confirmată public la televizor de către secretarul Consiliului de Securitate și Apărare Națională al Ucrainei, Oleksi Danilov”.

În clip, Danilov spune: „Este distractiv astăzi la Moscova, cred că este foarte distractiv. Vreau să cred că le vom aranja mai des o asemenea distracție.” „Meduza” a publicat o captură de ecran a acestui videoclip, clipul poate fi găsit și pe canalul Telegram al unei alte publicații de opoziție rusă, ASTRA.

„Clipul este un fals”, susține Meduza. „În seara zilei de 22 martie, alți prezentatori au lucrat la emisiunea televiziunii de stat ucrainene, iar Danilov nu a fost invitat în emisiune”.

„Meduza” a urmărit mai multe aparții ale lui Danilov la televiziunea ucraineană, dar nu a putut găsi declarații despre „distracția de la Moscova”.

În același timp, chiar și postul TV de propagandă al Kremlinului „Zirka”, care a publicat anterior acest videoclip pe Telegram, s-a îndoit de autenticitatea videoclipului.

„Probabil, videoclipul cu Danilov s-ar putea dovedi a fi fals”, scrie „Zirka”. - „Partea ucraineană susține că a fost creată cu ajutorul tehnologiei deepfake sau sunt declarații mai vechi ale secretarului NSDC”.

Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei a declarat că Ucraina nu a fost implicată în împușcăturile de la sala de concerte Crocus din Krasnohorsk, de lângă Moscova.

Medvedev a sugerat că Ucraina ar putea fi implicată în atacul terorist și-i amenință cu moartea pe liderii de la Kiev

Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a spus că „dacă se stabilește că în spatele atcului de la sala de concerte sunt teroriști ai regimului de la Kiev”, atunci ei trebuie „distruși fără milă, precum teroriștii”.

Dmitri Medvedev, fost președinte al Rusiei, a scris într-un mesaj pe Telegram că „niciun tribunal şi nicio anchetă nu vor ajuta, dacă forţa nu este contracarată prin forţă, iar execuţiile totale ale teroriştilor şi represiunea împotriva familiilor acestora nu sunt contracarate prin morţi”.

Potrivit lui Medvedev, „teroriștii înțeleg doar de teroare. Nici un proces sau investigație nu va ajuta dacă forța nu este contracarată prin forță, iar decesele prin execuțiile totale ale terorismului și represiunile împotriva familiilor acestora. Aceasta este experiență mondială”.

„Dacă se stabilește că aceștia sunt teroriști ai regimului de la Kiev, este imposibil să tratăm altfel cu ei și cu inspiratorii lor ideologici. Toți trebuie găsiți și distruși fără milă, precum teroriștii. Inclusiv oficialii statului care au comis o asemenea atrocitate. Moarte pentru moarte", îndeamnă Medvedev.

Ucraina neagă implicarea în atacuri

În replică, Mihailo Podoliak, consilier al președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, a scris pe Twitter următoarea declarație:

Ucraina cu siguranță nu are nicio legătură cu împușcăturile/exploziile din Sala Crocus (Regiunea Moscova, Rusia). Nu are niciun sens…

Ucraina luptă cu armata rusă de mai bine de doi ani. Și totul în acest război se va decide doar pe câmpul de luptă. Doar prin cantitatea de arme și decizii militare calitative. Atacurile teroriste nu rezolvă nicio problemă...

Ucraina nu a recurs niciodată la utilizarea metodelor teroriste. Este întotdeauna inutil. Spre deosebire, apropo, de Rusia însăși, care folosește atacuri teroriste în actualul război împotriva Ucrainei...

Și în al treilea rând, cu mult înainte de evenimentele din #Crocus_City_Hall, auzisem avertismente publice de la ambasadele străine de la #Moscova despre posibilitatea unor asemenea excese sângeroase.

Ca o concluzie: nu există nici cea mai mică îndoială că evenimentele din suburbiile Moscovei vor contribui la o creștere bruscă a propagandei militare, la accelerarea militarizării, la extinderea mobilizării și, în cele din urmă, la extinderea războiului. Și, de asemenea, pentru a justifica lovituri genocide manifeste împotriva populației civile din Ucraina...

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”