Rusia se arată îngrijorată de militarizarea Germaniei și îl acuză pe Merz că alimentează tensiunile cu Moscova

0
Publicat:

Moscova acuză Germania că se îndreaptă spre o „militarizare” accelerată sub conducerea cancelarului Friedrich Merz, criticând sprijinul acordat Ucrainei și creșterea accelerată a bugetului de apărare al Berlinului.

Friedrich Merz, alături de soldaţi germani aflaţi în Lituania. FOTO: X

Rusia și-a exprimat îngrijorarea față de direcția pe care Germania o urmează sub conducerea cancelarului Friedrich Merz, acuzând Berlinul că își „militarizează” accelerat politica externă și că alimentează tensiunile cu Moscova.

Declarația a fost făcută joi de purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, în cadrul briefingului săptămânal, relatează Reuters.

Cancelarul german Friedrich Merz, lider conservator instalat în funcție în luna mai, a adoptat o poziție mai fermă față de Rusia decât predecesorul său social-democrat Olaf Scholz, angajându-se să crească sprijinul acordat Ucrainei în conflictul cu Moscova. Mergând pe această idee, el a vizitat Kievul la doar câteva zile după preluarea mandatului, unde a reiterat sprijinul Germaniei pentru Ucraina și a declarat că aceasta are dreptul de a efectua atacuri cu rachete cu rază lungă de acțiune asupra teritoriului rus.

În plus, sub conducerea sa, Germania intenționează să majoreze semnificativ bugetul pentru apărare, planificând ca până în 2029 cheltuielile militare să ajungă la 3,5% din produsul intern brut, după ce Berlinul a atins obiectivul NATO de 2% abia anul acesta.

Reacţia Rusiei

„Această retorică devine din ce în ce mai agresivă și militantă. Și credem că direcția pe care a ales-o pentru a escalada relațiile cu Rusia, în paralel cu militarizarea forțată a Germaniei, este un motiv de mare îngrijorare, în primul rând pentru cetățenii (Germaniei) înșiși”, a afirmat Maria Zaharova, purtătoarea de cuvând a Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse.

Ea a subliniat că Moscova nu a avut niciodată planuri de a ataca țări din Uniunea Europeană sau NATO.

Este propagandă, minciună, aberație, mitologie”, a afirmat categoric Zaharova.

Diplomația rusă susține că Germania duce o politică „deschis ostilă” față de Rusia în ultimii ani, iar sub Friedrich Merz, retorica anti-rusă „se intensifică literal în fiecare zi”. Kremlinul consideră că această abordare agravează tensiunile din Europa, într-un context deja tensionat de conflictul prelungit din Ucraina.

Până în prezent, autoritățile de la Berlin nu au comentat reacția Moscovei la direcția de politică externă și de apărare pe care Germania o urmează sub actuala conducere.

Mai multe pentru tine:
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%