Rusia ar putea reintra în recesiune anul viitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul rus al Economiei, Aleksei Vedev, a revizuit în minus creşterea economică pe 2015, de la o creştere de 1,2%, la o scădere de 0,8 procente. Teoretic, asta înseamnă că Rusia intră în recesiune. Economia Rusiei este din ce în ce mai afectată de sancţiunile internaţionale, iar moneda naţională, rubla, atinge minim după minim.

Anunţul ministrului Economiei de la Moscova a venit la scurt timp după declaraţii mai mult decât încrezătoare ale preşedintelui Vladimir Putin, care vorbea de soliditatea economiei Rusiei. Numai că sancţiunile internaţionale, impuse Moscovei după anexarea Crimeei, au spulberat perspectivele de creştere economică, iar căderea preţurilor la materiile prime energetice a fost o lovitură în plus.

Vedev a afimat că, cel mai probabil, economia Rusiei va scădea în trimestrul al patrulea din acest an şi se va contracta, de asemenea, şi în primele trei luni ale anului viitor. În acest caz, Rusia ar intra în recesiune pentru prima dată din 2009.

Recesiunea este definită ca două trimestre consecutive de contracţie a economiei.

Vedev a afirmat că "elementele de instabilitate" de natură structurală şi geopolitică afectează economia rusă, menţionând ca factor-cheie preţul scăzut la petrol.

De asemenea, ministrul adjunct al Economiei a afirmat că ieşirile nete de capital se vor ridica la 125 de miliarde de dolari în 2014, peste nivelul de 100 de miliarde de dolari estimat anterior.

Uniunea Europeană şi SUA au impus sancţiuni economice Rusiei după anexarea Peninsulei Crimeea în luna martie, limitându-i accesul pe pieţele globale de capital.

Guvernul rus va cheltui aproape 40 de miliarde de ruble (760 milioane dolari) pentru a sprijini financiar Gazprombank, a treia bancă din Rusia, după VTB şi Banca Agricolă Rusă, care are nevoie de o injecţie de capital în urma sancţiunilor impuse de Uniunea Europeană şi Statele Unite.

Un alt factor care influenţează negativ economia rusă este deprecierea rublei din ultima perioadă. Moneda naţională a Rusiei s-a depreciat cu peste 28% faţă de dolar în intervalul septembrie-noiembrie. Declinul rublei a continuat şi marţi, aceasta coborând cu 2,3% faţă de dolar, la 52,4 unităţi pe dolar.

Rusia, unul dintre cei mai mari exportatori de petrol la nivel mondial, ar avea nevoie ca preţul mediu al barilului de petrol Brent să se situeze la 100 de dolari anul acesta, pentru a-şi exhilibra bugetul, potrivit Deutsche Bank. 

Marţi, preţul petrolului Brent cu livrare în ianuarie a scăzut cu 1% la Londra, la 71,84 dolari pe baril.

Preţurile ţiţeiului au coborât semnificativ în acest an, cu 26%, pe fondul creşterii producţiei de petrol în Statele Unite la cel mai înalt nivel din ultimele trei decenii şi al cererii slabe la nivel global.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani